Profitul net al SIF1 Banat-Crişana s-a ridicat la 91,5 milioane lei la sfârşitul primului semestrul din 2009, însoţit de o apreciere semnificativă a lichidităţii, în ciuda climatului nevaforabil de pe piaţa de capital, informează societatea. Nivelul veniturilor totale realizate de SIF Banat-Crişana în primele şase luni ale anului a înregistrat o creştere puternică, de 83%, comparativ cu anul precedent, ridicându-se la 134,6 milioane lei. Veniturile din tranzacţii şi veniturile din dividendele încasate de la societăţile din portofoliu au fost principalii vectori care au determinat evoluţia favorabilă a veniturilor totale.
Profitul brut s-a apreciat cu 71% comparativ cu anul precedent, crescând de la 55,5 milioane lei în semestrul I 2008 la 95,3 milioane lei în semestrul I 2009. Profitul net aferent primului semestru a atins valoarea de 91,5 milioane lei, în creştere cu 68% faţă de primul semestru al anului 2008.
Ioan Cuzman, directorul general SIF1, a declarat: "SIF Banat-Crişana a încheiat primul semestru cu rezultate bune, în pofida unui climat economic puternic afectat de criza financiară mondială. Printr-o abordare prudentă a afacerii, îmbinată cu un management financiar orientat pe asigurarea fluxurilor stabile de lichidităţi şi un control riguros al costurilor, am reuşit să facem faţă provocărilor dificile de pe piaţa de capital şi să obţinem rezultate în linie cu previziunile noastre de la începutul acestui an. SIF Banat-Crişana se găseşte într-un echilibru financiar solid, în măsură să asigure dezvoltarea în continuare a unor programe investiţionale valoroase".
Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) la sfârşitul primului semestru a fost de 18,96%.
Valoarea activului net al SIF Banat-Crisana (calculată în baza reglementărilor CNVM) s-a apreciat cu 12,2% în semestrul I 2009 raportat la valoarea din 31 decembrie 2008, atingând 1,134 miliarde lei. Volumul plasamentelor monetare lichide a înregistrat o creştere semnificativă comparativ cu perioadele precedente, ponderea acestora în structura activelor administrate ajungând la 11% la sfârşitul primului semestru din 2009. Valoarea activului net unitar (VUAN) a crescut la 2,0675 lei pe acţiune la 30 iunie 2009, de la 1,8425 lei pe acţiune la 31 decembrie 2008.
Evoluţia cheltuielilor totale la 30 iunie 2009 (39 milioane lei) comparativ cu perioada similară din 2008 (18 milioane lei) este strâns legată de activitatea investiţională desfăşurată. Creşterea cheltuielilor totale în primul semestru din 2009 a fost determinată, în principal, de creşterea cheltuielilor cu imobilizările financiare cedate, ca urmare a vânzării în luna iunie a participaţiei deţinute la Bancpost. Cheltuielile de funcţionare deţin o pondere de numai 10,6% în structura de cheltuieli, înregistrând o scădere cu 56% faţă de semestrul I 2008, ca urmare a unei politici susţinute de reducere a costurilor.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de maxim în data de 16.08.2009, 23:15)
Bucharest Stock Exchange gooing dow, romanian economii is insolvable it's ueing money from creditors to cover the spandings, sall what you have it's gooing down