Preşedintele Slovaciei, social-democratul Peter Pellegrini, a declarat înaintea începerii reuniunii şefilor de stat şi de guvern la summitul NATO de la Haga, că scurta declaraţie finală a acestei reuniuni nu stabileşte jaloane concrete pentru atingerea ţintei alocării a 5% din PIB pentru cheltuielile destinate apărării, şi a precizat că nu va bloca acordul, relatează agenţia EFE.
Mai multe state membre ale NATO, precum Polonia şi ţările baltice, susţin cererea preşedintelui american Donald Trump de creştere a bugetelor apărării la 5% din PIB, în timp ce altele nu au atins nici măcar actualul obiectiv de 2% din PIB, a amintit preşedintele slovac.
În cele din urmă, statele membre ale Alianţei, cu excepţia Spaniei, sunt aşteptate să confirme la finalul summitului un angajament de a aloca 5% din PIB pentru apărare, ţintă care să fie atinsă în decurs de zece ani, iar procentul de 5% din PIB să fie împărţit în 3,5% din PIB pentru cheltuieli strict militare şi 1,5% din PIB pentru cheltuieli de securitate într-un sens mai larg, precum infrastructura, apărarea cibernetică etc.
'Slovacia, împreună cu alte ţări, a obţinut prelungirea termenului iniţial de cinci ani, până la şapte ani şi apoi la zece ani', a spus preşedintele slovac despre noul angajament din cadrul NATO privind cheltuielile militare.
Preşedintele Peter Pellegrini a mai precizat că prima evaluare a realizării obiectivelor NATO va fi în anul 2029, iar până atunci Slovacia nu intenţionează să-şi crească bugetul apărării, care în prezent este în jurul a 2% din PIB.
'Până atunci, Slovacia se va concentra pe îndeplinirea obiectivelor care decurg din statutul de ţară membră a NATO', cum ar fi crearea unei brigăzi de apărare şi consolidarea apărării sale antiaeriene, a adăugat preşedintele slovac, promiţând că ţara sa, care a fost admisă în NATO în 2004, 'nu va împiedica obţinerea unui consens' la summitul NATO.
'Ca ţară suverană, (Slovacia) îşi rezervă dreptul său suveran de a decide singură dacă finanţele îi permit să crească cheltuielile militare în anii următori, iar în cazul său să opteze pentru cheltuieli cu dublă utilitate, precum modernizarea infrastructurii (...), care pe timp de pace servesc cetăţenilor', a explicat şeful statului slovac.
Cât despre declaraţia finală a summitului NATO, el a precizat că 'nu va exista nicio excepţie'. 'Nu există excepţii pentru nicio ţară, doar că fiecare aliat, în baza dreptului său suveran, va face acest lucru într-un fel sau altul', a adăugat Pellegrini despre obiectivul creşterii cheltuielilor de apărare la 5% din PIB.
Premierul socialist spaniol, Pedro Sanchez, care a respins acest obiectiv, pe care l-a descris ca fiind 'nu doar iraţional, ci şi contraproductiv', a anunţat duminică un compromis pe care l-a obţinut şi prin care Spania s-a angajat să aloce apărării 2,1% din PIB, 'nici mai mult, nici mai puţin'. Un procent de 5% din PIB pentru apărare ar fi 'disproporţionat, nenecesar' şi incompatibil cu asigurarea prestaţiilor sociale, a explicat premierul spaniol.
Opinia Cititorului