Consiliul Europei atrage atenţia asupra deficienţelor Spaniei în combaterea corupţiei în rândul oficialilor guvernamentali de rang înalt, într-un moment în care premierul Pedro Sanchez se confruntă cu multiple scandaluri ce implică apropiaţi ai săi sau membri ai Partidului Socialist, transmite AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
Într-un raport publicat de Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), organism care reuneşte 48 de ţări, se constată „lipsa unei acţiuni hotărâte şi a unor rezultate concrete” în implementarea recomandărilor adresate autorităţilor spaniole. Deşi sunt menţionate unele iniţiative legislative, precum un plan de acţiune pentru democraţie şi un proiect de lege privind transparenţa administrativă, GRECO subliniază că acestea nu au fost puse în aplicare până în prezent.
Raportul critică absenţa unei reforme a regimului de răspundere penală a membrilor guvernului şi lipsa de independenţă a Biroului pentru conflicte de interese, care funcţionează fără buget propriu. Autorităţile spaniole sunt invitate să prezinte un raport privind stadiul implementării recomandărilor până la 30 iunie 2026.
Raportul GRECO survine în contextul unor anchete judiciare care vizează persoane din cercul apropiat al premierului Pedro Sanchez. Fostul secretar de organizare al PSOE, Santos Cerdan, a fost pus sub acuzare şi plasat în arest preventiv, în urma unui raport al poliţiei care sugerează implicarea sa în atribuirea frauduloasă de contracte publice. Soţia premierului, Begoña Gomez, este şi ea vizată de o anchetă pentru corupţie şi trafic de influenţă, iar fratele său va fi judecat pentru implicare în fapte similare. Totodată, procurorul general al statului, Álvaro García Ortiz, numit de actualul guvern, va fi judecat pentru scurgere de informaţii.
Situaţia nu este limitată la stânga politică: în luna iulie, un judecător a pus sub acuzare aproape 30 de persoane din rândul Partidului Popular, printre care şi fostul ministru de finanţe Cristobal Montoro, vizat pentru fapte de fraudă şi corupţie, conform sursei citate.
În faţa valului de suspiciuni şi presiuni publice, Pedro Sanchez a prezentat, la 9 iulie, un plan anticorupţie în Parlament, dar măsurile anunţate nu au reuşit să atenueze criticile venite atât din interiorul ţării, cât şi de la nivel european.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.08.2025, 09:55)
Pare penibil criticarea statelor din UE,din moment ce;
Parlamentul European are actiuni "hilare" in lupta anticoruptie :
- a respins propunerea de a investigatia coruptia proprie la nivelul inalt
(Von der Leyen, Kaili si alti 18 sub cercetare penala a procurorilor)
- nu obliga europarlamentarii la controlul declaratiilor de avere
- nu vor retine pensia "babana" de eurparlamentar NICI daca parlamentarul va fi condamnat definitiv penal ptr.coruptie sau alta infractiune.