Spectacolele Simfonia Apei de la Fântânile Urbane continuă până la finalul lunii iunie

A.B.
Miscellanea / 12 iunie 2025

Spectacolele Simfonia Apei de la Fântânile Urbane continuă până la finalul lunii iunie

Seria de spectacole Simfonia Apei de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii va continua în weekendurile 13-15, 20-22 şi 27-29 iunie, începând cu ora 21:30. Accesul publicului va fi permis între orele 21:00 şi 23:00, potrivit unui comunicat Apa Nova emis redacţiei.

Începând cu 30 iunie, Apa Nova Bucureşti va iniţia procesul de dezafectare şi ulterior de refacere a ansamblului de fântâni din Piaţa Unirii, ca urmare a realizării lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii.

Fântânile Urbane din Piaţa Unirii au fost reabilitate integral în anul 2018 de Apa Nova Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti. Echipate cu tehnologie de ultimă generaţie, fântânile au devenit un reper al divertismentului urban european, oferind spectacole multimedia sincronizate, care au transformat centrul Capitalei într-o destinaţie culturală şi turistică apreciată.

De la lansarea spectacolelor Simfonia Apei şi până în prezent, sute de mii de spectatori - locuitori ai Bucureştiului şi turişti - s-au bucurat de cele 8 show-uri tematice de apă, muzică şi lumini, contribuind semnificativ la revitalizarea vieţii urbane din centrul Bucureştiului.

Pentru informaţii şi noutăţi legate de programul ultimelor spectacole, vă invităm să urmăriţi: pagina oficială Facebook Simfonia Apei: https://www.facebook.com/SimfoniaApei, website-ul Apa Nova: https://www.apanovabucuresti.ro/simfonia-apei/.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb