Statul Victoria din Australia vrea să transforme telemunca într-un drept legal garantat

A.B.
Internaţional / 3 august, 09:49

Statul Victoria din Australia vrea să transforme telemunca într-un drept legal garantat

Premierul statului australian Victoria, Jacinta Allan, a anunţat sâmbătă intenţia de a legifera dreptul la telemuncă, propunând ca orice angajat care îşi poate desfăşura activitatea de acasă să poată lucra remote cel puţin două zile pe săptămână, relatează presa locală.

„Această schimbare va însemna că telemunca va deveni un drept, nu o cerinţă. Facem acest lucru pentru că ştim ce s-a dovedit: muncitorii sunt mai productivi, familiile economisesc timp şi bani”, a declarat Allan în cadrul unei conferinţe a Partidului Laburist.

Iniţiativa, care urmează să fie supusă consultărilor cu angajatori, angajaţi şi sindicate, vizează şi reducerea aglomeraţiei din trafic şi sprijinirea participării femeilor pe piaţa muncii. Proiectul de lege este aşteptat să fie prezentat Parlamentului din Victoria în cursul anului viitor, conform sursei citate.

Telemunca, extinsă masiv în timpul pandemiei Covid-19, a devenit în ultimii ani un subiect de dezbatere la nivel global. În timp ce unele guverne şi companii susţin modelul hibrid, altele, precum administraţia Trump în SUA, au interzis lucrul de acasă pentru angajaţii publici. În Australia, opoziţia federală formată din Partidul Liberal şi Partidul Naţional a cerut în mai eliminarea telemuncii, invocând scăderea performanţei angajaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb