Ştiinţă: Sensibilitatea plantelor, din nou în atenţia cercetătorilor

Întoarcerea spre soare pentru a prinde lumina, căutarea unui gard pentru a urca, vibrarea în ritmul vântului - plantele au o sensibilitate proprie, diferită de cea a oamenilor, dar la fel de complexă în modul ei tăcut. În ultimii ani, această „inteligenţă vegetală” a devenit un subiect major de cercetare, readucând în atenţie o intuiţie veche de peste un secol: plantele simt lumea, informează AFP. „Ceea ce înţelegem aici prin sensibilitate nu înseamnă că plantele au emoţii precum oamenii, ci că primesc informaţii de la mediul lor într-o manieră precisă, continuă şi dinamică, iar aceste informaţii declanşează reacţii vizibile sau nu cu ochiul uman”, explică Delphine Arbelet-Bonnin, doctor în biologie celulară şi coautoare, alături de Lucia Sylvain Bonfanti, a volumului Sensibles par nature, publicat la începutul lunii octombrie de editura Ulmer.

• O idee veche, confirmată de ştiinţa modernă

De la Charles Darwin la Claude Bernard, ideea că plantele reacţionează activ la stimuli nu este nouă. Ceea ce s-a schimbat este profundimea observaţiei: biologia contemporană permite să vedem şi să măsurăm modul în care plantele percep, procesează şi răspund mediului. Captarea mesajelor din aer, atingerea fără piele, comunicarea prin rădăcini sau răspunsul la vibraţii sonore - toate aceste comportamente vegetale definesc o formă de percepţie non-neuronală. Cum „simt” plantele? Deşi lipsite de sistem nervos, plantele dispun de senzori localizaţi în membranele celulelor lor, unde transformă informaţiile primite din mediu în semnale electrice. Un exemplu spectaculos este Drosera tokaiensis, o plantă carnivoră cu flori violet, care „simte” apropierea unei omizi. În acel moment, impulsuri electrice străbat întreaga plantă - semnale asemănătoare celor neuronale - în timp ce fitohormonii transmit informaţia în tot organismul. Rezultatul? Petalele se închid rapid, protejând organele reproductive de invazia insectei. „Semnalele nu sunt identice cu cele ale sistemului nervos animal, dar sunt foarte apropiate. Acestea generează reacţii biochimice difuze, care controlează creşterea şi metabolismul”, explică Arbelet-Bonnin.

• Exemple ale sensibilităţii vegetale

De la floarea-soarelui, care urmăreşte lumina, la iederă şi fasole, care se agaţă pentru a creşte, sau la spectaculoasa Alsomitra macrocarpa, ale cărei seminţe-paraşută pot plana metri întregi, lumea vegetală e plină de mişcări şi strategii subtile. Dar, în ciuda acestor performanţe, oamenii rămân adesea „orbi” la viaţa plantelor. Botanistul american James Wandersee a numit acest fenomen cecitate vegetală încă din 1986: tendinţa noastră de a ignora fiinţele care nu se mişcă sau nu fac zgomot.

• O schimbare de perspectivă

„Privirile cercetătorilor s-au întors spre plante de aproximativ 20 de ani”, observă Lucia Sylvain Bonfanti, care pregăteşte o teză interdisciplinară despre sensibilitatea plantelor, la confluenţa psihologiei, neuroştiinţelor şi geografiei. Ea vorbeşte despre o „revoluţie vegetală” în ştiinţele umane şi sociale: un interes tot mai mare pentru modul în care plantele comunică, se coordonează, acţionează. Nu doar biologia, ci şi antropologia, geografia, filosofia şi arta încep să redescopere lumea tăcută a vegetalului. „Vedem această schimbare în literatură, în teatru, în poezie. Plantele redevin o prezenţă, un partener de existenţă, nu doar un decor”, spune Bonfanti. Un studiu realizat în Marea Britanie arată că, după perioadele de izolare, interesul oamenilor pentru grădini şi plante a crescut considerabil. „Plantele sunt asociate cu bunăstarea, cu liniştea, cu ideea unei întoarceri la natură. Poate că învăţăm din nou să le privim”, conchide Delphine Arbelet-Bonnin. Într-o lume a vitezei şi a zgomotului, sensibilitatea plantelor ne aminteşte că percepţia nu înseamnă grabă, ci atenţie.