Prejudiciu de 3,1 milioane de lei, cauzat de contrabandă cu ţigări
Andrei StanAnticorupţie / 2 noiembrie 2015
Andrei StanAnticorupţie / 2 noiembrie 2015
Andrei StanAnticorupţie / 2 noiembrie 2015
Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, dintre care un fost manager general al SNTF CFR MARFĂ SA Regionala Galaţi, Săndel Dumitru, conform unui comunicat de presă.
Adina LateşAnticorupţie / 2 noiembrie 2015
Procurorii din cadrul DNA- Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inspector superior în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de luare de mită, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
I.D.Anticorupţie / 2 noiembrie 2015
Actualizare 14:43
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii, Popa Sorin Mihai, director general adjunct al unei bănci, la data faptelor, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul şi Udrea Elena - Gabriela, secretar executiv al unui partid, la data faptelor, în prezent deputat, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public.
Actualizare 13:04 Udrea: "Dacă DNA nu răspunde solicitării să depun cauţiune bunurile sechestrate, voi cere audienţă la Kovesi"
Fostul ministru Elena Udrea a anunţat astăzi că va face o cerere de audienţă la şeful DNA, Laura-Codruţa Kovesi, în situaţia în care nu i se va răspunde solicitării de a depune drept cauţiune bunuri aflate sub sechestru, transmit surse din presă.
Ioana DogaruAnticorupţie / 2 noiembrie 2015
Un al optulea inculpat în dosarul fraudelor cu aparate de jocuri de noroc a fost arestat preventiv pentru 30 de zile duminică, după ce aceeaşi măsură a fost dispusă sâmbătă de către Tribunalul Sălaj în cazul altor şapte persoane acuzate că au constituit şi au aderat la un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii unor infracţiuni informatice şi economice modificând sistemele informatice ale unor aparate de joc slot-machine, informează un comunicat DIICOT.
F.A.Ziarul BURSA #Anticorupţie / 2 noiembrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 31 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 30 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 30 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 30 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 30 octombrie 2015
Alexandru CosteaAnticorupţie / 30 octombrie 2015
Alexandru CosteaAnticorupţie / 30 octombrie 2015
Actualizare 13:20 Dragnea: "Cei de la PDL au votat în bloc contra cererilor pentru Udrea, la fel UNPR, se pare că şi ALDE"
A.C.Anticorupţie / 30 octombrie 2015
Actualizare 16:50 Băsescu, despre procurorul general: "Face un joc politic"
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 30 octombrie 2015
Actualizare 17:31
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 30 octombrie 2015
Actualizare 14:17
A.S.Ziarul BURSA #Anticorupţie / 30 octombrie 2015
Andrei StanAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Alexandru CosteaAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Adina LateşAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Alexandru CosteaAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Alexandru CosteaAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Actualizare 14:50 Primarul suspendat al capitalei a ieşit din arest
Ioana DogaruAnticorupţie / 29 octombrie 2015
A.C.Anticorupţie / 29 octombrie 2015
Actualizare 21:30 Gheorghe Nichita, reţinut de DNA în dosarul patronului UTI
Ioana DogaruAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Adina LateşAnticorupţie / 29 octombrie 2015
ioana DogaruAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Adina LateşAnticorupţie / 29 octombrie 2015
ioana DogaruAnticorupţie / 29 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 28 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 28 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 28 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 28 octombrie 2015
Actualizare 11:23
I.D.Anticorupţie / 28 octombrie 2015
Actualizare 14:08 Surse: Lavinia Săniuţă şi Giovana Soare, puse sub control judiciar în dosarul Apa Nova
Adina LateşAnticorupţie / 28 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 28 octombrie 2015
Adina LateşAnticorupţie / 28 octombrie 2015
Actualizare 21:52 Băsescu, despre votul în cazul Udrea: "Probabil au crezut că e prea mult, că e femeie"
Andrei StanAnticorupţie / 27 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 27 octombrie 2015
Adina LateşAnticorupţie / 27 octombrie 2015
Ioana DogaruAnticorupţie / 27 octombrie 2015
Adina LateşAnticorupţie / 27 octombrie 2015
Adina LateşAnticorupţie / 27 octombrie 2015
Cornel Codiţă
George Marinescu
Marius Alexe
A consemnat Emilia Olescu
Călin Rechea
George Marinescu
![]() | 5.1032 |
![]() | 4.5554 |
![]() | 5.4394 |
![]() | 6.0511 |
![]() | 463.9693 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 aprilie
Alina Toma Vereha (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
V.R. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
V.R. (translated by Cosmin Ghidoveanu)