Tanczos Barna finanţează proiecte de investiţii de peste 2,3 miliarde lei în industrii-cheie

I.S.
Miscellanea / 27 mai, 14:48

Tanczos Barna finanţează proiecte de investiţii de peste 2,3 miliarde lei în industrii-cheie

Ministerul Finanţelor a acordat ajutoare de stat de peste un miliard de lei pentru proiecte de investiţii în industria agroalimentară, chimică, auto, aeronautică şi în prelucrarea sticlei, a anunţat ministrul de resort, Tanczos Barna, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, în perioada 29 iulie - 9 septembrie 2024, instituţia a lansat prima sesiune de depunere online a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat instituite prin HG nr. 300/2024, care s-a bucurat de un interes crescut din partea mediului de afaceri, fiind depuse 45 cereri de acord pentru finanţare.

Astfel, bugetul alocat sesiunii a fost de 1,5 miliarde lei.

Potrivit sursei, pe baza punctajului obţinut, până în prezent, MF a semnat finanţarea a 9 proiecte de investiţii în valoare de 2,381 miliarde lei, iar ajutorul de stat aprobat este de peste 1,012 miliarde lei.

'Susţinerea creşterii economice prin investiţii în sectoarele cheie, echilibrarea balanţei comerciale şi reducerea deficitelor gemene vor fi cele mai importante sarcini ale guvernelor în următorii zece ani. Politicile greşite au dus la o situaţie greu de gestionat. În foarte multe sectoare consumul depăşeşte producţia autohtonă, motiv pentru care investiţiile au devenit esenţiale. Anul acesta, Ministerul Finanţelor a acordat finanţare pentru şapte investiţii mari, care se adaugă celor două proiecte aprobate anul trecut. Sunt investiţii în industria agroalimentară, chimică, auto, aeronautică şi în prelucrarea sticlei, care, împreună, depăşesc 2 miliarde de lei, din care peste 1 miliard de lei reprezintă ajutor de stat. Astfel, contribuim la echilibrarea balanţei comerciale a României, prin reducerea importurilor şi creşterea exporturilor, iar efectul multiplicator al proiectelor va fi unul considerabil', a declarat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, citat în comunicat.

Societăţile care au primit ajutor de stat sunt: Chimcomplex SA Borzeşti, Pirelli Tyres Romania SRL, Omnia Europe SA, Saint-Gobain Glass Romania SRL, Rosavis Prod SRL, Messer Romania Gaz SRL, Universal Alloy Corporation Europe SRL, SC T AND T Agrifarm SRL şi Daw Benta Romania SRL.

În prezent, în raport cu bugetul rămas disponibil şi prevederile legale, specialiştii din cadrul departamentului de ajutor de stat analizează, în ordinea punctajului obţinut, 9 cereri de acord pentru finanţare cu o valoare a investiţiilor de peste 1,048 miliarde lei, pentru care se solicită ajutor de stat în valoare de 486,07 milioane lei.

Potrivit Agerpres, schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024, pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei, are un buget total de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Scopul demarării schemei este să stimuleze creşterea economică prin sprijinirea investiţiilor în tehnologii noi şi sustenabile şi, totodată, să încurajeze dezvoltarea antreprenorială. De asemenea, impactul social al schemei este unul important pe termen lung, având în vedere că proiectele finanţate prin schema de ajutor de stat vor duce la dezvoltarea activităţilor economice ale întreprinderilor situate în regiunile mai puţin dezvoltate, utilizarea produselor şi serviciilor oferite de furnizorii locali.

Acordurile de finanţare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

Cererile de acord pentru finanţare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat şi se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanţare se finalizează cu acord pentru finanţare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcţii, achiziţie de echipamente şi active necorporale, iar activele aferente investiţiei trebuie să fie noi.

Schema de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Târziu și insuficient. Tot aceiași incompetenti...

    ...

    Tanczos Barna finanţează proiecte...? :))

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0263
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3478
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3505
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8911
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.9534

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb