Tenis: Nick Kyrgios revine în competiţii la turneul de la Halle

S.B.
Sport / 20 aprilie, 16:34

Tenis: Nick Kyrgios revine în competiţii la turneul de la Halle

Nick Kyrgios (30 de ani), care nu a mai disputat niciun meci de simplu în competiţie din ianuarie (eliminat în primul tur la Brisbane de americanul Aleksandar Kovacevic), va participa la turneul pe iarbă de la Halle în luna iunie a acestui an, potrivit news.ro.

Australianul, care suferă de ani de zile de o serie de accidentări (la încheietura mâinii şi la genunchi), nu figurează în prezent în clasamentul de simplu.

Turneul de la Halle (15-21 iunie) este un eveniment tradiţional de pregătire pentru Wimbledon (29 iunie-12 iulie).

Kyrgios, copilul teribil al tenisului, care a ajuns în finala de la Wimbledon în 2022, a disputat doar şapte meciuri la simplu între ianuarie 2023 şi aprilie 2026.

„Nick Kyrgios este una dintre cele mai extravagante personalităţi ale tenisului mondial de ani de zile”, au declarat organizatorii turneului de la Halle într-un comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb