Titlul de doctor nu va mai fi necesar pentru asistenţii universitari

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 14 iulie

Titlul de doctor nu va mai fi necesar pentru asistenţii universitari

Educaţia a pornit-o pe calea simplificării. Până la un punct acest lucru poate fi benefic, dar de la un moment dat poate deveni nociv pentru calitatea procesului de învăţământ. Proiectul de lege a învăţământului superior prevede eliminarea obligativităţii deţinerii titlului de doctor pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent universitar, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: "Pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent universitar se elimină obligativitatea deţinerii titlului de doctor. Pentru toate celelalte funcţii/grade didactice se menţine această obligativitate a deţinerii titlului de doctor. Este o modalitate de a deschide universităţile către nevoile societăţii şi de a permite accesul unor profesionişti în învăţământul superior românesc". Proiectul reglementează şi vârsta de pensionare a personalului didactic şi de cercetare din universităţi. "Vor putea să rămână în activitate până la vârsta de 70 de ani pe baza unei solicitări pe care fiecare cadru didactic o face peste vârsta de 65 de ani", a explicat ministrul Educaţiei.

Potrivit acestuia, proiectul prevede că universităţile vor fi cele care asigură admiterea la doctorat, pregătirea, susţinerea examenelor, referatelor, susţinerea tezei şi vor acorda titlul de doctor, urmând să răspundă pentru conformitatea procesului: "Creşte durata de studii universitare de doctorat de la trei la patru ani. Se reglementează şi posiblitatea de a se urma comasat doi ani de studiu la solicitarea doctorandului, cu avizul conducătorului". Limita cu privire la numărul de mandate pentru un rector va fi stabilită de către fiecare universitate. Se prevede un mandat de cinci ani şi se interzice să se ocupe funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru un număr nelimitat de mandate. "Limita cu privire la numărul de mandate va fi stabilită pe baza autonomiei universitare de către fiecare universitate", a explicat Cîmpeanu. Proiectul de lege mai prevede posibilitatea ca instituţiile de învăţământ superior să preia prin absorbţie instituţii de cercetare. Conform ministrului: "Planurile de învăţământ pentru toate programele de studii universitare - licenţă, master, doctorat - organizate în universităţile româneşti vor conţine cursuri de etică şi integritate academică. Va fi o obligaţie legală începând cu nivelul de licenţă. (...) Pentru a încuraja învăţământul dual avem o creştere a finanţării de 30% per student". Sorin Cîmpeanu susţine proiectul prevede şi înfiinţarea unui registru unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Aceeași mărie altă pălărie. Eu nu înțeleg de ce majoritatea jurnaliștilor și nu numai se leagă de forme și prea puțini de fondul problemei.

    Deci nu va mai fi nevoie de titlu de doctor. Bun. Așa și? Cu ce influențează asta calitatea educației și a cercetării? Vă spun eu: cu absolut nimic! 

    Asistenților universitari li se poate solicita să aibă și titluri de doctor honoris causa sau de ce nu, de vraci tămăduitori. Cât timp salariul unui asistent e pe undeva pe la 2000+ de roni nu-ți vine nimeni în sistem. Cel mult niște incapabili sau niște fraieri rătăciți. Unul care termină o facultate nu va sta să facă foamea pe un salariu penibil o idee mai mare decât minimul pe economie.  

    Toți idioții care s-au perindat pe la fruntea acestui minister au vrut să-și lase amprenta asupra educației făcând tot felul de schimbări inutile (în loc de semestre trimeste, scoate vacatanța aia, bagă testul ăla etc. etc.) și niciuna de care să aibă vreun impact semnificativ (cum ar mărirea finanțării). 

    Incredibil! Să înțeleg că " în baza autonomiei universitare " se limitează numărul de mandate pentru un rector dar universitate stabilește acest număr! O fi două, o fi nouă?

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro