UE a semnat acordul cu Mercosur

S.B.
Internaţional / 17 ianuarie, 20:10

UE a semnat acordul cu Mercosur

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la Asuncion, în Paraguay, un acord comercial istoric, marcând finalul a 25 de ani de negocieri între UE şi statele Mercosur şi crearea oficială a uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de locuitori, reprezentând 30% din PIB-ul global, informează Agerpres.

Acordul a fost negociat încă din 1999 între Uniunea Europeană şi ţările fondatoare Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay). Majoritatea statelor europene l-au susţinut recent, în pofida opoziţiei mai multor ţări, inclusiv a Franţei.

"Alegem un comerţ echitabil în locul tarifelor vamale, un parteneriat productiv pe termen lung în locul izolării. Şi mai presus de toate, intenţionăm să aducem beneficii concrete şi tangibile cetăţenilor şi companiilor noastre", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce se pregătea să semneze acordul.

Acesta este un "semnal clar în favoarea comerţului internaţional" într-un context de "tensiuni", a declarat, la rândul său, preşedintele Paraguayului, Santiago Pena, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Mercosur.

Acest acord elimina tarifele vamale pentru peste 90% din schimburile comerciale şi stimulează exporturile europene de automobile, utilaje, produse chimice, vinuri şi băuturi spirtoase. În schimb, facilitează accesul pe piaţa europeană pentru carnea, zahărul, orezul, mierea şi soia din America de Sud.

Semnarea sa are loc în contextul în care preşedintele american Donald Trump a majorat numeroase taxe vamale în ultimul an.

Proteste importante împotriva acestui tratat au avut loc în mai multe ţări ale UE, în timp ce mari părţi ale societăţii civile din ţările Mercosur se opun şi ele acordului.

Tratatul s-a lovit de opoziţia fermierilor şi a crescătorilor de animale din mai multe ţări europene, care s-au mobilizat în demonstraţii puternice împotriva semnării sale, în Franţa, Polonia, Irlanda şi Belgia.

Mercosur este piaţa comună sudică - un bloc comercial sud-american înfiinţat în 1991. Membrii săi cu drepturi depline sunt Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay. Venezuela a aderat în 2012, dar calitatea sa de membru a fost suspendată în 2017. În decembrie 2012, a fost semnat Protocolul de aderare a Boliviei la Mercosur. Acest protocol este în curs de ratificare de către parlamentele ţărilor Mercosur. Împreună, ţările Mercosur formează a 6-a economie ca mărime din lume, cu o populaţie totală de 270 de milioane locuitori.

Textul a fost aprobat în cadrul UE cu sprijinul a 21 din cele 27 de state membre, dar nu intră automat în vigoare după semnare, ci mai trebuie parcurse şi alte etape în cadrul ambelor blocuri.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Bravo!!!

    Trump a amenintat tarile nordice + franta, uk si germania cu tarife noi in caz ca se opun anexarii Groenlandei.

    Noroc ca firmele din SBITOP total return au zero expunere pe piata Americana.

    Long ICSLOETF 

    1. Portul croat Luka Modric devine o investitie foarte serioasa.

      Luka Modric e fotbalist. Croatia's main international ports for public traffic are Rijeka, Zadar, Šibenik, Split, Plo?e, and Dubrovnik

      Si totusi eu am investit intr-un ETF care are Luka Modric in portofoliu.

      Nu va spun ce ETF, ca nu vreau sa dati navala ca lacustele. Discretia e cheia averilor sustenabile si reziliente.

      Nu publicitatea pe toti stalpii si gardurile. Ca urmeaza si taxa pe gard. 

      Poate Luka Koper. Portul Koper e al Sloveniei, iar Luka Koper e compania care administreaza portul. A avut 300% total return in ultimii 3 ani. Rezultatele neauditate pt 2025 arata 15% higher net sales, iar o noua cale ferata dintre port si hinterland se va inaugura in vara.

      ICSLOETF 

      Da, da! Exact asta e exemplul de ETF cu reclama pe stalpi, garduri si statii RATB.

      Multumesc! Mare domn, mare caracter! 

      Daca imi place o anume mancare si zic de bine de ea, asta inseamna ca mancarea aia e rea? Uita-te pe situl fiecarei companii din indice sau pe updaturile bursei ljibljana si poti verifica singur bilanturile companiilor.

      Nu e rea mancarea pe care o mananci. Pofta buna!

    ASEAN next! Si opriti razboiul impotriva Rusiei, daca nu vreti sa vedeti regime change in Europa via USAID (acum in mainile lu Trump) sau mai rau, armada aia din Caraibe sa ne viziteze pe noi in mod belicos si gangsteresc.

    1. USAID a fost practic desfiintata. Si nu avea treaba prin Europa.

      Rusia trebuie tinuta la respect. Ciomagul noduros e singura limba pe care o inteleg rusii. 

      USAID nu a fost desfiintata, Marco Rubio e la butoanele ei acum. USAID avea activitate imensa in Europa. You claiming otherwise shows you are clueless about it.

      Ce inseamna pt tine "tinuta la respect"? Razboi perpetuu cu Rusia spre imbogatirea oligarhilor transnationali prin imprumuturile fara acoperire date lui Zelensky? Pe termen lung, pierdem si noi si rusii, si castiga Americanii.

      Practic desfiintata. Adica fara buget.

      Banii s-au dus la ICE. Intr-o prima etapa. Urmeaza ca familia americanilor impuscati de ICE sa plateasca glontul. 

      Exact ca in China.

      Familia detinutului plateste glontul.

      Tipic comunist. 

      Rusia e în faliment, rușnacii urmând să se bucure de o iarnă de 100 de ani, până când Mongolia se va curăța de oligarhia kaghebistă. :

      Avea treaba prin România, vezi ONG uri care erau sponsorizate de usaid,posturi TV..influensari care luau o căruță de bani sa minta și manipuleaze

      mujicule, omiți faptul că UE nu mai are nevoie de gaz sovietic criminal.

      Sovietul nu are cu ce să participe într-un acord comercial. : 

    MERCOSUR a venit ca un șut în fund pentru bufon. Amânarea acodului comercial cu SUA e al doilea șut în fund. :

    Americanii să facă bine să scape de panaramă! : 

    Nu UE a semnat,

    ci Ursula Pfitzer,pe persoana fizica, 

    dar e absolut logic,din moment ce marile corporatii, 

    au cumparat imense terenuri agricole in statele Mercosur,

    profitul e sfant,alimentatia nesanatoasa a europenilor ,nu e important. 

    1. Suntem sătui de propaganda sovietică pentru proști. Ceea ce nu îndeplinește condițiile de comercializare pe piața UE se va comercializa la suprapreț la tine în Soviet. :

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0923
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5529
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8630
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.6689

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb