UE aprobă ajutoarele acordate de statul ungar grupului MOL

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 octombrie 2017

UE aprobă ajutoarele acordate de statul ungar grupului MOL

Comisia Europeană a aprobat ieri ajutoarele de investiţii în valoare de 131 milioane de euro acordate de statul ungar grupului petrolier MOL pentru ca acesta să extindă o facilitate de producţie din nordul Ungariei, informează Reuters, potrivit Agerpres.

MOL va investi o sumă totală de 874 milioane de euro pentru a extinde gama de produse realizată la complexul petrochimic de la Tiszaujvaros cu noi produse petrochimice utilizate în industria auto.

Comisia Europeană, gardianul concurenţei în Uniunea Europeană, a apreciat că fără finanţarea oferită de stat, acest proiect nu ar fi fost derulat în nordul Ungariei, o zonă eligibilă pentru ajutoare de dezvoltare rurală.

"Comisia a ajuns la concluzia că efectele pozitive ale proiectului asupra dezvoltării regionale depăşesc în mod clar orice distorsiuni asupra competiţiei provocate de ajutoarele de stat", a informat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.

Grupul MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări şi aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are o reţea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 ţări, dintre care 210 în România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb