Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European Antonio Costa au transmis, într-o declaraţie comună, că situaţia din Iran este „profund îngrijorătoare”, subliniind că UE menţine un dialog constant cu partenerii din regiune, potrivit unei declaraţii comune a acestora.
În cadrul documentului, cei doi oficiali au reafirmat angajamentul ferm al UE pentru menţinerea securităţii şi stabilităţii regionale, insistând asupra importanţei siguranţei nucleare şi a evitării oricăror acţiuni care ar putea amplifica tensiunile sau afecta regimul internaţional de neproliferare.
„Reafirmăm angajamentul nostru ferm de a proteja securitatea şi stabilitatea regională. Asigurarea siguranţei nucleare şi prevenirea oricăror acţiuni care ar putea agrava şi mai mult tensiunile sau submina regimul global de neproliferare sunt de o importanţă crucială”, au punctat aceştia.
Totodată, cei doi lideri europeni au reamintit că UE a impus sancţiuni extinse împotriva regimului de la Teheran şi a Gărzilor Revoluţionare şi că a susţinut în mod constant o soluţie diplomatică pentru gestionarea programelor nuclear şi balistic ale Iranului, transmite sursa.
În încheiere, Ursula von der Leyen şi Antonio Costa au transmis că, în coordonare cu statele membre, UE va lua toate măsurile necesare pentru a sprijini cetăţenii europeni aflaţi în regiune. De asemenea, au făcut apel la toate părţile implicate să dea dovadă de reţinere, să protejeze populaţia civilă şi să respecte pe deplin normele dreptului internaţional, potrivit sursei citate.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2026, 13:18)
Ne mai permitem sa nu luam petrol din Rusia? Sau saracim pentru Ucraina?
2. Team U.S.A !
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 01.03.2026, 13:54)
și parașuta asta teroristă de Ursula trebuie eliminată !
Fuck CO2 green deal !
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2026, 14:21)
Ar trebui facut un calcul cu emisiile nete inainte si in timpul razboiului. Probabil a ajutat razboiul la reducerea emisiilor. Mai putina activitate economica, zero zboruri comerciale ...cred ca cantaresc mai mult decat emisiile de la bombe etc. S-ar putea sa avem o suita de razboaie in sprijinul obiectivului de reducere a emisiilor :)) cum a contribuit si plandemia. Cand ne merge bine, clima se incalzeste, asta-i adevarul de care s-au prins progresistii. Pe care-i intereseaza mai mult animalele decat oamenii.