Confederaţia Naţională Patronală „Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR-1903” îşi exprimă public indignarea faţă de programul de guvernare, pe care îl consideră dezechilibrat şi discriminatoriu în privinţa politicilor fiscale, potrivit unui comunicat UGIR-1903 transmis redacţiei. Organizaţia acuză autorităţile că supraimpozitează firmele româneşti şi populaţia cu venituri reduse, omiţând, în mod repetat, marile companii multinaţionale.
UGIR-1903 solicită Guvernului revizuirea urgentă a pachetului fiscal propus, astfel încât taxele şi impozitele să fie aplicate în mod egal tuturor agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în România. Reprezentanţii organizaţiei patronale susţin că doar în condiţii de tratament fiscal egal se poate asigura o colectare echitabilă şi eficientă a veniturilor bugetare, necesare pentru reducerea deficitului.
Organizaţia critică sever caracterul de austeritate al măsurilor propuse, comparându-le cu cele adoptate în perioada 2009-2010 de Guvernul Boc. În opinia UGIR-1903, noul program de guvernare ignoră avertismentele economiştilor care susţin că reducerea veniturilor şi majorarea fiscalităţii vor afecta grav consumul intern, vor duce la falimentul firmelor mici şi mijlocii şi vor contribui la creşterea şomajului.
„Falimentând firmele româneşti mici şi mijlocii, care asigură cea mai mare parte a PIB şi cele mai multe locuri de muncă, actualul guvern nu face altceva decât să depopuleze România şi să creeze condiţii favorabile pentru multinaţionalele scutite de taxe, care vor rămâne cu o forţă de muncă ieftină şi tot mai săracă”, avertizează UGIR-1903.
Organizaţia atrage atenţia şi asupra tratamentului preferenţial de care ar beneficia unele sectoare dominate de capital străin, cum ar fi platformele de ride-sharing sau anumite firme din piaţa asigurărilor, subliniind că intervenţiile ANAF în aceste domenii vin tardiv, după ani de avertismente ignorate.
În finalul comunicatului, UGIR-1903 cere Guvernului să refacă programul de guvernare în mod echitabil, astfel încât să nu sacrifice economia locală, să nu crească artificial presiunea fiscală asupra populaţiei şi să nu contribuie la accelerarea migraţiei forţei de muncă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2025, 14:45)
nu conteaza ce vor fraierii care inca platesc impozite aici, programul de guvernare al ue in Romania a fost declarat genial si va fi pus in aplicare cu orice pret
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2025, 15:41)
Vorbe goale - ceva cifre comparative - sa vedem care e diferenta de impozit intre multinationale si firmele romanesti?