Vanuatu: Stare de urgenţă decretată după trecerea ciclonului Pam

Elena Deacu
Internaţional / 15 martie 2015

Autorităţile din Vanuatu au decretat duminică stare de urgenţă după trecerea ciclonului Pam care a devastat acest arhipelag din Pacificul de Sud, confirmând moartea a şase persoane.

"Guvernul a declarat stare de urgenţă în întreaga ţară", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Biroului naţional responsabil cu gestionarea catastrofelor, Paulo Malatu. "În (capitala) Port Vila, au fost confirmat decesul a şase persoane, precum şi 20 de răniţi", a adăugat el.

Pe de altă parte, ONG-ul umanitar Oxfam a făcut cunoscut că ciclonul a distrus aproape 90% din locuinţele din Port Vila.

"Va fi probabil una din cele mai grave catastrofe văzute vreodată în Pacific, amploarea nevoilor umanitare va fi enormă", a declarat directorul Oxfam pentru Vanuatu, Colin Collet van Rooyen. "Comunităţi întregi au fost luate de vânt", a adăugat el.

Prezent la conferinţa Naţiunilor Unite dedicată dezastrelor naturale, desfăşurată la Sendai (nord-estul Japoniei), preşedintele statului Vanuatu a luat cuvântul sâmbătă şi a cerut ajutor comunităţii internaţionale în urma distrugerilor provocate de ciclonul Pam. "Adresez un apel, în numele guvernului şi poporului din Vanuatu, comunităţii internaţionale pentru a ne da o mână de ajutor să facem faţă calamităţilor care ne-au lovit", a declarat preşedintele Baldwin Lonsdale, citat de AFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2452
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5773
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1269
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.3435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb