Volkswagen mizează pe dominaţia în Europa printr-o gamă de vehicule electrice accesibile

T.B.
Companii / 9 septembrie, 08:06

Volkswagen mizează pe dominaţia în Europa printr-o gamă de vehicule electrice accesibile

Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a declarat luni că producătorul german accelerează ofensiva pe piaţa vehiculelor electrice din Europa prin lansarea unei game de modele compacte şi accesibile, menită să consolideze poziţia de lider a companiei, relatează news.ro.

Volkswagen, cel mai mare furnizor de maşini electrice din Germania şi din Europa în acest an, a prezentat în weekend conceptul ID. Cross, un SUV electric de mici dimensiuni, care urmează să fie lansat pe piaţă în prima jumătate a anului viitor. Modelul va avea un preţ de pornire de aproximativ 25.000 de euro (29.300 de dolari), conform sursei.

Acesta este al patrulea model din noua familie de vehicule electrice Volkswagen, după ID.2 all, ID. GTI Concept şi ID. EVERY1.

”Am lucrat intens în ultimii ani pentru a îmbunătăţi software-ul şi bateriile. Aceasta va fi prima gamă în care introducem conceptul nostru de celulă unificată pentru baterii”, a spus Blume pentru CNBC.

”Suntem competitivi şi, de exemplu, în Europa suntem deja lideri de piaţă în electromobilitate, cu o cotă de 28%. Această familie de modele reprezintă un nou impuls pentru a creşte şi mai mult această cotă”, a adăugat el.

Declaraţiile au fost făcute înainte de deschiderea salonului auto IAA Mobility de la Munchen, unde producătorii europeni, afectaţi de cererea slabă şi de presiunile tarifare americane, se confruntă cu expansiunea rapidă a constructorilor chinezi.

Acţiunile Volkswagen au crescut cu circa 12,2% de la începutul anului, în pofida tensiunilor comerciale dintre SUA şi industria auto europeană.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Volkswagen mizează pe dominaţia în Europa

    printr-o gamă de vehicule electrice accesibile,

    culmea cu baterii ieftine chinezesti. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb