English
În trecut, cămaşa tradiţională românească nu era un simplu obiect vestimentar, ci un document de identitate. Fiecare cută, fiecare cheiţă de îmbinare şi fiecare motiv geometric sau vegetal spuneau povestea vârstei, a statutului şi comunităţii celei care o purta. Astăzi, într-o lume dominată de uniformizarea industrială, o mişcare profundă de recuperare culturală redă viaţă acestui patrimoniu: în şezătorile moderne se cos ii după izvoade vechi, dar şi după piese de muzeu sau după piese găsite în colecţii private din satele Argeşului.
• Şezătoarea Argeş - de la planşele Elizei Brătianu la piese de muzeu
Şezătoarea Argeş activează din 2021 şi este frecventată lunar de femei de toate vârstele, cu diferite ocupaţii profesionale, fiind coordonată de etnologul Elza Ilina. Atelierele de lucru se desfăşoară în spaţii inspiraţionale şi de cercetare precum Muzeul Naţional Brătianu, acolo unde are loc întâlnirea lunară, dar şi la Muzeul Goleşti, Muzeul Câmpulung Muscel sau la Muzeul Satului Galeş. Şezatoarea Argeş se mândreşte cu câteva piese excepţionale, care au fost expuse atât în ţară, cât si în strainătate.
Elza Ilina, iniţiatoarea şi cordonatoarea şezatorii şi-a început activitatea în acest domeniu în urmă cu mai mulţi ani, în comunitatea Şezătoare Bucureşti, în care este activă şi în prezent, coordonată de doamna Victoria Bizon, una dintre vocile care au contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea şezătorilor din România.
În 2018, Elza a urmat cursurile Şcolile Populare de Arte şi Meserii Piteşti, unde a avut-o ca mentor pe Viorica Olivotto, tezaur uman viu din Nucşoara. Este absolventă a masteratului de Etnologie, antropologie Culturală şi Folclor din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti (2024), cu lucrarea de disertaţie Şezătoare Argeş - cercetarea unui experiment cultural contemporan.
Şezătoarea Argeş are ca obiectiv principal revitalizarea meşteşugului cusutului, principala direcţie de acţiune fiind, în acest moment, recuperarea şi readucerea în actualitate a cămăşii cu altiţă şi cu mâneca întreagă din regiunea etnografică Argeş-Muscel. Pe termen mai lung, proiectul îşi propune să extindă cercetările şi asupra ţesutului tradiţional.
Documentarea se bazează pe studiul direct al cămăşilor păstrate în muzee, prin cercetări de teren desfăşurate anual, începând cu 2021 în Secţia de Etnografie a Muzeului Câmpulung Muscel, Muzeul Goleşti, precum şi în colecţii particulare din judeţ, completată de mici cercetări de teren în comunităţile locale.
Cămăşile sunt cusute pe pânză veche de casă, ţesută în război, un material tot mai greu de găsit în prezent. Pentru broderie sunt folosite mătase, lână, fire metalice, precum şi paiete suflate cu aur şi argint, aduse din străinătate. Membrele şezătorii au cusut cămăşi excepţionale, ce respectă cu fidelitate croiul şi motivele specifice zonei Argeş-Muscel. Din 2021 până în prezent au fost realizate opt cămăşi, după cum urmează:
1. Cati Tîţa, din Brăduleţ, meşter popular, a finalizat o cămaşă de Argeş al cărei original se află la Muzeul Kent State, SUA;
2. Oana Negoescu, din Călineşti, a cusut o cămaşă din colecţia Brătianu pentru fiica ei;
3. Crenguţa Mihaela Pop, din Ştefăneşti, a cusut o cămaşă de Argeş, originalul fiind pus la dispoziţie de o altă membră a şezătorii;
4. Mariana Carmen Dumitrescu, din Călineşti, a făcut o cămaşa de Argeş din Colecţia Brătianu;
5. Rodica Biolan, din Piteşti, a realizat o cămaşă de Muscel din Colecţia privată Adrian Oianu;
6. Georgeta Dobrică - o cămaşă de Muscel din Colecţia privată Drăgică Roşie;
7. Elza Ilina, din Topoloveni, a finalizat două cămăşi din colecţia Brătianu.
În prezent, în cadrul şezătorii sunt în lucru alte cămăşi de Argeş-Muscel, la care cos Elza Ilina, Lili Roibu, Carmen-Victoria Bârloiu, Oana Negoescu, Nicoleta Enache, Violeta Maria, Rodica Lascu, Mioara Chelcea.
Şezătorii Argeş i s-au alăturat şi membre cu rădăcini în alte regiuni ale ţării, care lucrează cămăşi fie specifice zonei de origine, fie din Muscel.
De remarcat este faptul că Şezătoarea Argeş reuneşte doamne din tot judeţul. Sunt membre care parcurg până la 80 de km pentru a participa la întâlnirile lunare, iar unele vin chiar din afara judeţului - este cazul doamnei Rodica Lascu, ce vine din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
Cămăşile cusute în cadrul Şezătorii Argeş au atras atenţia organizatorilor de evenimente culturale din străinătate, cea mai recentă expunere a cămăşilor şezătorii având loc la Bruxelles, la invitaţia Diplomatic Bazar, un eveniment organizat sub patronajul Ambasadei României în Regatul Belgiei, al Institutului Cultural Român, al Asociaţiei Mores asbl - condusă de doamna Elena Rentea - şi al Casei de Merode, la Castelul Rixensart.
• Şezătoarea Domnişancelor - patru ani consecutivi Premiul I la Olimpiada de meşteşuguri
Şezătoarea Domnişancelor a fost constituită iniţial ca secţie externă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti, având ca elevi 15 fete din Domneşti, coordonate de Nicoleta Uţa, de meserie asistent medical pe ambulanţă.
Domnişancele s-au calificat patru ani la rând în faza naţională a Olimpiadei de meşteşuguri, de unde s-au întors de fiecare dată cu Premiul I. Iile cusute de ele întrec în frumuseţe piesele originale, impresionând juriul încă de la prima ediţie. În anii care au urmat, fetele s-au perfecţionat, şi Nicoleta odată cu ele. Au fost ajutate ori de câte ori au avut nevoie de doamna Sofia Ciungu (tanti Fica) din Corbi şi, uneori, de doamna Olivotto. Fetele Nicoletei acum şi ţes, nu doar cos ii. Şi cos şi fote.
Fetele din Şezătoarea domneşancelor, coordonată de Nicoleta Uţa, au înregistrat trei ani consecutiv performanţe de excepţie la faza Naţională a Olimpiadei de Meşteşuguri Tradiţionale organizată la Muzeul ASTRA din Sibiu.
După ce, în primii doi ani, Ioana Petrescu (2023) şi Amalia Niţu (2024) de la Domneşti au obţinut Premiul I la secţiunea Confecţionat port popular, prezentându-se în concurs cu cămăşi pe care le coseau după piese vechi moştenite din familie, la ediţia de anul trecut, tinerele domnişance au uimit juriul şi vizitatorii cu iile pe care le realizează la războiul de ţesut. În procesul de reconstituire a tehnicilor arhaice de ţesere, Nicoleta Uţă şi fetele ei au avut-o alături pe doamna Sofia Ciungu (tanti Fica) din Corbi, recunoscută îndeosebi pentru cămăşile cu barbure specifice portului păstoresc, şi uneori pe doamna Olivotto. La Şezătoarea domnişancelor, pregătirea pentru Olimpiadă a început încă din iarnă, cu montarea războiului, a urzitul, năvăditul şi apoi ţeserea propriu-zisă. Ia şcoală a fost roşie, dar pentru faza finală a concursului Ioana a ales albastrul - culoarea specifică portului femeiesc din Domneşti. Este un început promiţător că, după ce cusutul iilor a devenit o practică adoptată de tot mai multe tinere nu doar de la sat, ci şi din mediul urban, ţesutul captează interesul iubitorilor de artă populară. Ţeserea unor ii de Muscel de către câteva eleve de gimnaziu reprezintă o premieră în Argeş şi constituie un motiv în plus de laudă pentru domnişance, renumite oricum, în zonă, pentru hărnicie, bogăţie şi mândrie.
Anul acesta, domnişancele s-au calificat pentru al patrulea an consecutiv în faza naţională de la Sibiu. Autenticitatea şi măiestria cu care fetele pregătite de Nicoleta Uta execută piesele de port popular au redus la tăcere favoritismul şi interesele.
Nicoleta Uţă şi fetele ei de la Şezătoarea domnişancelor - Secţie externă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti - au contribuit la realizarea celui mai lung brâu românesc, care, în 2024, la Nurnberg, a intrat în Cartea Recordurilor - (lungimea totală a brâului, la care au lucrat atât femei din România, cât şi din diaspora, a fost de 1667,41 m). Fetele s-au dus în Germania pe banii lor ca să participe la eveniment, deoarece Consiliul Judeţean, fără nici o explicaţie, nu a aprobat deplasarea!
Nicoleta Uţă a povestit: "Fiindcă a fost cel mai lung brâu adus la Nurnberg - 145 m - brâul nostru a fost desfăşurat în toată piaţa şi românii veniţi de pretutindeni s-au prins într-un «brâu care ne uneşte». A fost minunat!"
Este evident că şezătorile din zilele noastre au ieşit din tiparul arhaic şi au depăşit graniţele vechiului sat, mutându-se în muzee, biblioteci, centre culturale sau ateliere private, căpătând o nouă funcţie: învăţarea prin solidaritate.
Femei de vârste şi profesii diferite, din comunităţi separate, se adună voluntar pentru a descifra împreună tehnici de cusut uitate.
Şezătorile funcţionează ca un spaţiu de validare colectivă. Benefiziază aproape permanent de mentorat din partea "tezaurelor" şi a altor femei în vârstă care cunosc bine particularitaţile zonale în ceea ce priveşte croiul, cromatica şi tehnicile de lucru. În prezenţa lor se analizează structura cămăşilor de muzeu sau din colecţii private, corectându-se greşelile de croi sau interpretările greşite.
• „Regina Iilor” la Rociu
Am configurat Ziua Iei la Rociu ca pe un spaţiu de rezistenţă culturală, opunându-se comodificării iei prin industria fast-fashion şi transformării acestui element de patrimoniu UNESCO într-un instrument de marketing. Evenimentul a pus accent pe autenticitatea meşteşugului ţeserii şi coaserii cămăşilor, prin concursul „Regina Iilor”, promovând cămăşi noi, replici conforme cu izvoade istorice (planşele Elizei Brătianu, piese din muzee, din colecţii private sau din sat). Fiecare cămaşă prezentată este rezultatul unui efort diacronic de recuperare a memoriei identitare, fiind cusută sau ţesută manual după reguli stricte, respectând morfologia şi geometria piesei originale, replicând tehnici de lucru uitate şi salvând de la dispariţie motive unice, transmise organic în mod micro-comunitar.
Prezenţa meşterilor populari din tot judeţul Argeş, alături de Şezătoarea Argeş şi Şezătoarea Domneşancelor, a transformat Ziua Iei de la Rociu într-o barieră simbolică împotriva devalorizării spirituale. Aceste structuri comunitare nu produc îmbrăcăminte de serie, ci generează cultură. Ele reprezintă antidotul la „ia de magazin”. Prin munca lor, portul tradiţional îşi păstrează demnitatea, refuzând să devină un accesoriu de marketing politic sau comercial sau o tendinţă estetică trecătoare.
Vă invităm, aşadar, să priviţi dincolo de haina de sărbătoare şi să descoperiţi, în fiecare fir cusut prezentat în concursul Regina Iilor, un act de disidenţă culturală, o victorie a originalului de patrimoniu în faţa replicilor industriale şi o reafirmare a valorii spirituale ireversibile a costumului popular românesc.
• "Detectivii” culturali care descoperă misterele bluzei tradiţionale
În paralel cu grupurile colective care activează în şezători, există o comunitate - ce-i drept, nu foarte numeroasă, dar foarte valoroasă - de femei independente care lucrează: Marilena Iosifaru (tezaur uman viu din Corbeni) cu fetele, nora şi nepoatele ei, Izabela Ion din Câmpulung, Nina Şulcă şi Mirela Enaru din Poienarii de Muscel, Viorica Ochi din Dâmbovicioara, Ana Necşulescu din Retevoeşti, Daniela Mămăligă din Nucşoara, Viorica Atanasescu din Curtea de Argeş, Crenguţa Şerban din Poiana Lacului, Veronica Iordachiţă din Popeşti, Lili Roibu din Hârseşti, Ligia Călin din Mozăceni, Daniela Bărbuceanu din Zărneşti, Maria Graure din Săpata şi multe altele pe care nu am ajuns să le cunosc personal.
În pandemie s-a consolidat această reţea de femei care cos independent, dar care sunt conectate permanent prin platforme digitale, comunităţi de tip „şcoală virtuală” şi iniţiative de salvare a patrimoniului.
Ele nu depind de o locaţie geografică, dar colaborează strâns pentru descifrarea modelelor şi mai ales pentru procurarea materialelor de calitate.
Un caz aparte este Aura Guţa, pe care îmi place să o numesc meşter urban.
Născută, crescută şi trăind în efervescenţa oraşului, Aura redefineşte profilul creatorului de zestre. Cu o minte analitică şi un simţ estetic deosebit, pasiunea Aurei pentru cămaşa tradiţională nu a apărut din nostalgii moştenite, ci dintr-o curiozitate profundă, transformată rapid într-un studiu academic riguros. De câţiva ani, ea cercetează ia românească nu doar vizual, ci structural. În spatele fiecărei cusături realizate de Aura stau zeci de piese de muzeu măsurate cu atenţie şi analizate la lupă, arhive fotografice şi multe cărţi etnografice. Această muncă de detectiv cultural i-a permis să stăpânească secretele geometriei arhaice - de la proporţia ideală a altiţei, până la rostul încreţului şi curgerea râurilor pe mânecă. Rezultatul? Replici fidele ale unor cămăşi de patrimoniu, realizate cu o rigoare tehnică ce ar impresiona orice muzeograf, dar şi un model contemporan unic.
Povestea Aurei Guţă desfiinţează mitul că ia aparţine doar comunităţilor izolate din mediul rural. Ea demonstrează că sensibilitatea pentru frumos, respectul pentru meşteşug şi rigoarea execuţiei pot fi cultivate oriunde, inclusiv între pereţii unui apartament de la bloc.Aura nu doar că salvează bucăţi din istoria noastră textilă prin replicile sale perfecte, dar oferă tradiţiei o şansă la viitor. Prin modelul său rafinat de ie modernă, ea ne aminteşte că autenticitatea nu înseamnă blocare în trecut, ci capacitatea de a purta rădăcinile cu mândrie, adaptate perfect ritmului urban de zi cu zi.
• Comunităţi dedicate femeilor care lucrează independent
În România, pe lângă asociaţiile tradiţionale de tip colectiv sau ONG-urile mari, s-a dezvoltat un ecosistem puternic de comunităţi dedicate femeilor care lucrează independent (freelanceri, consultante, soloprenoare sau specialiste remote). Aceste platforme pun accentul pe autonomie financiară, reţele de suport, mentorat individual şi eliminarea izolării specifice muncii pe cont propriu.
Cele mai active comunităţi din această nişă sunt grupate în funcţie de specificul activităţii lor:
1. Comunităţi pentru Freelanceri şi Soloprenoare
- Antreprenoare.ro: O reţea extrem de activă ce include un catalog digital de afaceri conduse de femei, ateliere practice şi grupuri de suport destinate celor care vor să îşi monetizeze talentul sau abilităţile în mod independent.
- Elite Business Women Club (EBW): Deşi are o structură de club, este un incubator excelent pentru femeile independente care oferă servicii profesionale (B2B/B2C). Pune la dispoziţie instrumente pentru vizibilitate, networking de impact şi strategii de scalare a activităţii.
2. Platforme de Networking şi Business Feminin
- BWFR (Business Women Forum Romania): O comunitate amplă dedicată femeilor care îşi construiesc propriul drum profesional. Organizează periodic întâlniri de matchmaking, cursuri aplicate şi oferă spaţiu de colaborare unde freelancerii pot găsi clienţi direct în rândul altor membre.
- The Sisterhood Society: Funcţionează ca un hub de sprijin reciproc şi spaţiu de siguranţă privat, unde accentul cade pe echilibrul dintre viaţa personală şi independenţa profesională sau financiară.
3. Confederaţii şi Structuri de Sprijin Naţional
- CONAF (Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin): Susţine atât micile contractante independente, cât şi companiile mari conduse de femei, militând pentru politici publice şi acces egal la resurse sau finanţări.
- OFA (Organizaţia Femeilor Antreprenor din România): Dedicată susţinerii iniţiativelor de business inovatoare, inclusiv pentru profesiile liberale sau pentru femeile care doresc să facă tranziţia de la angajat la independent.
În paralel cu şezătorile fizice tradiţionale, în România s-a consolidat o reţea uriaşă de femei care cos independent, conectate prin platforme digitale, comunităţi de tip „şcoală virtuală” şi iniţiative de salvare a patrimoniului cultural. Aceste femei nu depind de o locaţie geografică; ele cos individual, acasă, dar colaborează strâns pentru descifrarea planşelor vechi, găsirea materialelor de calitate şi certificarea autenticităţii cămăşilor tradiţionale.
Această comunitate extinsă este structurată în jurul câtorva nuclee majore:
1. Comunităţi Digitale de Învăţare şi Suport
- Semne Cusute: Fondată de Ioana Corduneanu, este probabil cea mai puternică platformă de educare pentru româncele care cos independent în toată lumea. Prin aplicaţia dedicată şi grupurile asociate (cum este „Semne Cusute în Acţiune”), mii de femei învaţă autonom geopolitica iei, tehnici arhaice de cusut şi cum să evite kitsch-ul comercial.
- Şezătoare Bucureşti: Deşi poartă numele unei comunităţi locale, funcţionează ca un hub digital major unde creatoarele independente îşi expun etapele de lucru, cer sfaturi tehnice despre pânze sau fire şi primesc feedback de la experţi.
2. Mişcări de Certificare şi Combatere a Kitsch-ului
- Măiestria: O comunitate vibrantă (coordonată de Stela Moldovanu) axată pe coaserea de ii autentice ca act de dezvoltare personală şi independenţă creativă. Organizează expoziţii internaţionale unde femeile care cos singure, acasă, îşi pot expune piesele de artă vestimentară.
- Grupuri tematice regionale („Ie de...” / „Coasem cămaşa de...”): Pe reţelele sociale există zeci de comunităţi ultra-specializate pe izvoare istorice din zone geografice specifice (ex: Muscel, Valahea, Ţara Făgăraşului, Banat). Aici, cusătoresele independente colaborează cu muzeografi pentru a replica fidel piese de muzeu.
3. Dinamicile Femeilor care Cos Independent
Spre deosebire de colectivele clasice unde interacţiunea socială este principalul motor, comunitatea independentă se remarcă prin:
- Autonomie Documentară: Femeile îşi caută singure izvoarele de inspiraţie în arhive digitale sau albume de colecţie (cum sunt cele ale Elsei Zamfirescu sau Dimitrie Gusti).
- Solidaritate Logistică: Deoarece pânza de in sau bumbac topit la standarde tradiţionale şi firele de mătase sau bumbac mercerizat sunt greu de găsit, membrele organizează achiziţii comune direct de la producători sau topitorii.
Terapie prin Cusut (Mindfulness): Multe femei din mediul corporatist sau din industrii creative aleg să coasă independent, ca formă de deconectare, regăsire a identităţii şi manifestare a răbdării într-o lume digitală rapidă.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
Opinia Cititorului