Uniunea Europeană ar trebui să oprească finanţarea pentru ţările membre est-europene care nu sunt dispuse să accepte cotele de redistribuire a migranţilor, a declarat luni premierul italian Matteo Renzi, informează DPA.
Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria - care primesc fonduri importante de dezvoltare regională din partea UE - s-au opus unui plan propus de Bruxelles privind redistribuirea solicitanţilor de azil care ajung pe coastele Italiei şi Greciei.
"Dacă (ele) nu manifestă solidaritate asupra migraţiei, cred că este absolut legitim ca ţările mai mari să nu dea dovadă de solidaritate asupra contribuţiilor (la bugetul UE)", a spus Renzi în cadrul unei conferinţe de presă la Roma.
Premierul italian a menţionat că a ridicat această problemă la summitul UE de săptămâna trecută de la Bruxelles, avertizând că Italia va juca dur la viitoarele negocieri privind contribuţia sa la bugetul blocului comunitar pentru perioada 2020-2026 ca reacţie la poziţia ţărilor din grupul Vişegrad asupra migranţilor, scrie Agerpres.