„Eliberarea teritoriilor istorice” - noul manual de agresiune al lui Vladimir Putin

Potrivit recentelor declaraţii ale lui Vladimir Putin se pare că eliberarea "teritoriilor istorice” ale Rusiei a devenit oficial justificarea explicită a unui război de cucerire, ambalat retoric drept reacţie defensivă. Afirmaţia respectivă a fost făcută de preşedintele Federaţiei Ruse atât în 17 decembrie, la sediul Ministerului Apărării de la Moscova, cât şi în 19 decembrie, la conferinţa de presă anuală pe care a susţinut-o liderul de la Kremlin. Cele două declaraţii alcătuiesc împreună una dintre cele mai clare radiografii ale realităţii politice şi militare a Federaţiei Ruse din ultimii ani. Dincolo de formulările atent alese şi de tentativa constantă de a muta responsabilitatea asupra altora, cele două intervenţii publice ale lui Vladimir Putin demontează, prin propriile cuvinte ale liderului de la Kremlin, naraţiunea despre o Rusie defensivă, paşnică şi constrânsă de un Occident isteric.

„Astăzi vedem că situaţia geopolitică rămâne tensionată în întreaga lume şi chiar critică în unele regiuni”, afirma Putin în 17 decembrie, susţinând că „ţările NATO îşi construiesc şi modernizează activ forţele ofensive” şi că, în Europa, „oamenilor li se bagă în cap frici legate de o confruntare inevitabilă cu Rusia”. Această idee a fost reluată obsesiv şi pe 19 decembrie, când a afirmat că „în Europa li se induc oamenilor frici legate de un război mare” şi că afirmaţiile potrivit cărora Rusia ar reprezenta o ameninţare sunt „o minciună, un nonsens, pur şi simplu un delir”. Numai că, în acelaşi timp, Putin descrie cu mândrie o realitate care contrazice frontal această negare: „Armata rusă a ocupat în 2025 peste 300 de localităţi” (n.red. - din Ucraina), iar „extinderea zonei-tampon de securitate va fi realizată consecvent”.

După cum se poate observa din discursul liderului rus, nu este vorba despre apărare, ci despre ocupare, nu despre prevenţie, ci despre expansiune. Vladimir Putin insistă că Rusia ar fi încercat „până în ultimul moment” să găsească soluţii diplomatice şi că vina pentru eşecul acestora aparţine celor care „cred că pot vorbi cu noi în limbajul forţei”. Dar, în acelaşi discurs de la Ministerul Apărării Federaţiei Ruse, a anunţat fără echivoc că „obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi, fără îndoială, atinse” şi că, dacă dialogul nu produce rezultatele dorite de Moscova, „Rusia îşi va elibera teritoriile istorice prin mijloace militare”. Această formulare, reluată aproape identic în conferinţa de presă anuală susţinută vinerea trecută, nu este una condiţională, ci una programatică. „Eliberarea teritoriilor istorice” devine astfel justificarea explicită a unui război de cucerire, ambalat retoric drept reacţie defensivă.

În tentativa de a legitima conflictul, Putin afirmă că Rusia, odată cu declanşarea războiului, „şi-a recâştigat statutul de ţară complet suverană”. Este o afirmaţie care redefineşte suveranitatea nu ca respect al dreptului internaţional, ci ca libertate de a folosi forţa militară fără constrângeri. Aceeaşi logică apare şi în atacurile sale la adresa statalităţii Ucrainei, despre care spune că „se prăbuşeşte”, apelând la imagini propagandistice şi la dispreţ simbolic, în timp ce realitatea descrisă chiar de Kremlin este cea a unui război total, de uzură, care implică sute de localităţi ocupate, mii de lovituri cu drone lunar şi testarea continuă a unor noi arme.

• 3700 de drone trimise lunar în Ucraina

Componenta militară a discursurilor este, de fapt, cea mai sinceră. Vladimir Putin nu doar că nu ascunde, ci proclamă accelerarea masivă a înarmării. Vorbeşte despre continuarea rapidă a modernizării armatei în cadrul noului Program de Înzestrare a Statului pentru perioada 2027-2036, despre prioritatea acordată apărării antiaeriene şi antirachetă, despre sistemele de comandă şi control, războiul electronic şi utilizarea dronelor „în toate mediile”.

În 19 decembrie, liderul de la Kremlin a detalizat acest program cu cifre şi rezultate: „intensitatea atacurilor cu drone a crescut de la 1.500 la 3.700 drone pe lună”, „eficienţa apărării antiaeriene este de 97%”, iar Rusia ar fi atins „o superioritate de două ori mai mare faţă de Ucraina în utilizarea de luptă a dronelor”.

Accentul pus pe tehnologie şi pe viitorul războiului este constant. Putin vorbeşte despre introducerea accelerată a roboticii, a inteligenţei artificiale şi a noilor materiale în armată, despre extinderea utilizării sistemelor autonome şi despre formarea, în prima jumătate a anului viitor, unor trupe dedicate sistemelor fără pilot.

„Este necesar să atragem tineri sub 35 de ani pentru a lucra cu sistemele de drone”, a declarat Vladimir Putin, descriind practic un proces de militarizare a societăţii şi de adaptare a noilor generaţii la un conflict de durată.

Dimensiunea strategică este şi mai revelatoare. „Îmbunătăţirea forţelor nucleare strategice rămâne o prioritate”, a declarat liderul de la Kremlin, subliniind că acestea vor juca „rolul decisiv în descurajarea agresiunii şi menţinerea echilibrului global de putere”.

La conferinţa de presă de vinerea trecută, Vladimir Putin a anunţat chiar operaţionalizarea, până la finalul anului curent, a complexului „Oreshnik” şi s-a lăudat cu testele reuşite ale rachetei strategice „Burevestnik” şi ale sistemului subacvatic fără echipaj „Poseidon”, precum şi cu intrarea în serviciu a primului regiment dotat cu sistemul S-500, capabil să distrugă ţinte „în apropierea spaţiului cosmic”.

Aceste declaraţii nu sunt compatibile cu ideea unei Rusii asediate care reacţionează defensiv, ci descriu un stat care investeşte masiv în capacităţi de escaladare strategică.

În paralel, Vladimir Putin a vorbit despre „colapsul inevitabil” al apărării ucrainene, despre ocuparea unor oraşe-cheie, despre extinderea operaţiunilor în regiunile Harkov şi Sumî şi despre menţinerea şi accelerarea ritmului ofensivei în anul următor. Afirmaţia că „politica Ucrainei şi a ţărilor europene creează premise reale pentru continuarea ostilităţilor în 2026” mută din nou responsabilitatea, deşi chiar discursul său descrie o strategie ofensivă planificată pe ani de zile.

Deşi preşedintele rus susţine că tot ce afirmă statele europene nu este adevărat, declaraţiile lui de săptămâna trecută nu fac altceva decât să confirme temerile liderilor Uniunii Europene. Când preşedintele Federaţiei Ruse declară că a ocupat sute de localităţi, că va extinde zone de securitate pe teritoriul altui stat, că va continua ofensiva, că va dezvolta arme capabile să lovească din aer, de pe mare, de pe uscat şi din spaţiu şi că forţele nucleare sunt cheia „echilibrului global”, nu mai este vorba despre frici induse sau despre isterie. Este vorba despre o politică de forţă asumată, articulată şi justificată chiar prin cuvintele celui care o conduce.

Practic, toate declaraţiile lui Vladimir Putin din a doua parte a săptămânii trecute nu sunt un apel la pace, ci actul de acuzare prin care Kremlinul îşi dezvăluie propria strategie: războiul ca instrument legitim, expansiunea ca obiectiv şi militarizarea ca stare permanentă.