Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, mesaje de Ziua Românilor de Pretutindeni: „România vă simte aproape, indiferent de depărtare”

T.B.
Politică / 31 mai, 18:43

Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, mesaje de Ziua Românilor de Pretutindeni: „România vă simte aproape, indiferent de depărtare”

Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul interimar Ilie Bolojan au transmis, duminică, mesaje de Ziua Românilor de Pretutindeni, în care au vorbit despre cei care trăiesc şi muncesc departe de ţara lor natală şi care poartă cu ei, zi de zi, tradiţiile şi cultura din România, potrivit News.ro.

"În fiecare an, în ultima duminică din luna mai, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni, prilej de a ne celebra tradiţiile şi cultura oriunde ne-am afla în lume. Această zi specială ne aminteşte că a fi român nu înseamnă doar locul pe care îl numim «acasă», ci felul în care purtăm cu noi în suflet oriunde meleagurile natale, limba, memoria şi dorul de toţi cei dragi. Milioanele de români care trăiesc şi muncesc departe de casă poartă zi de zi cu ei identitatea şi valorile unui popor puternic, mândru şi rezilient", a declarat, duminică, preşedintele Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

Acesta a transmis "respect şi preţuire" celor care trăiesc în afara ţării: "Efortul vostru, sacrificiile şi reuşitele voastre sunt parte din povestea noastră comună", potrivit News.ro.

"România vă simte aproape, indiferent de depărtare. La mulţi ani!", a mai transmis preşedintele, potrivit News.ro.

La rândul său, premierul interimar Ilie Bolojan a transmis "tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa pentru modul în care păstrează vie legătura cu România", potrivit News.ro.

"Prin ceea ce faceţi zi de zi, prin valorile pe care le transmiteţi copiilor voştri şi prin felul în care reprezentaţi ţara noastră, contribuiţi la imaginea şi puterea comunităţii româneşti din întreaga lume. Ştiu că drumul departe de casă vine adesea cu sacrificii şi încercări. Tocmai de aceea, România trebuie să rămână aproape de cetăţenii săi oriunde s-ar afla, să îi asculte şi să construiască punţi reale de sprijin şi colaborare", a declarat premierul interimar, potrivit News.ro.

Acesta a mulţumit românilor din afara ţării pentru tot ceea ce fac şi pentru faptul că nu-şi uită niciodată rădăcinile, potrivit News.ro.

"La mulţi ani tuturor românilor de pretutindeni", a urat premierul interimar, potrivit News.ro.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Romania jefuita si indatortata! Taxele au explodat si nu ai nici un beneficiu ca cetateam. Unde e demisia ca a crescut TVA-ul?

    1. MARS ma TRADATORILOR.. Voua nu va pasa de romanii din Tara si va pasa de diaspora care va ibeste mult, de sunt in stare sa va dea numai carne cu care sa va umple frigiderele.!

    Cand pentru aceasta tara, capusata de un regim dictatorial, romanii care tin pe umeri economia sunt jecmaniti ca de cei mai abjecti camatari cum mai pot sa zloboseasca atatea cuvinte lipsite de orice masura a bunului simt ? Cine ii mai crede ?

    Iata cine : 

    Pentru ca in tara asta doar nomenclaturistii, sinecuristii si propagandistii atat ai regimului cat si ai marilor companii private (ca aici este o clica ) o duc bine pe spinarea celor care tin economia pe umeri....

    Bolo, cetatenii din Romania nu te simt aproape, indiferent de apropiere.

    Ar trebui ca Bolo sa ia cass 10% din alocatiic cum a luat din pensii, copiii nu platesc nimic dar beneficiaza de asigurare medicala!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0799
Gram de aur (XAU)Gram de aur608.6838

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb