Un număr de 48 de antreprenoare la început de drum au finalizat programul Start Her Journey, un parcurs intensiv de trei luni dedicat dezvoltării competenţelor practice de creştere a afacerilor, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Iniţiativa a fost derulată de Impact Hub Bucharest şi Raiffeisen Bank România, în parteneriat cu Philip Morris România.
Programul, iniţial conceput pentru 20 de participante, a fost extins la 48 ca urmare a interesului ridicat şi a numărului mare de aplicaţii. „Cred că fiecare nou început poartă în el o şansă. Atunci când antreprenoarele au acces la instrumente care le oferă claritate şi structură, ideile lor capătă formă şi pot deveni modele de business care funcţionează cu adevărat”, a declarat Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.
Start Her Journey s-a adresat femeilor cu vârste între 18 şi 35 de ani, care deţin un SRL sau PFA activ şi au rol decizional în companie. Scopul programului a fost de a le ajuta să îşi structureze planurile de creştere şi să adopte instrumente moderne de business.
Cele trei module ale programului au vizat brandingul şi comunicarea strategică, tehnici de vânzare şi fidelizare a clienţilor, precum şi utilizarea inteligenţei artificiale (AI) în managementul şi dezvoltarea afacerilor. Printre trainerii implicaţi s-au numărat Dragoş Smeu (Mavericks), Luiza Novac Nomicos (International Executive Coach & Business Strategist) şi Alex Bordei (ICE Felix & Early Alpha Engineering).
„Programul Start Her Journey le-a adus participantelor claritate strategică, o înţelegere mai profundă a etapelor de creştere a afacerii şi instrumente concrete pentru monitorizarea performanţei. Multe au menţionat că, pentru prima dată, au structurat clar obiectivele, KPI-urile şi poziţionarea brandului lor pe piaţă”, a declarat Oana Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.
La finalul programului, două antreprenoare au fost desemnate câştigătoare pentru progresul şi aplicabilitatea strategiilor dezvoltate: Ruxandra Schitea, fondatoarea Amberlis, un studio de comunicare vizuală, şi Ana Cambei, fondatoarea Funlandia, un brand românesc de jocuri educative şi ateliere interactive pentru copii şi părinţi.
Câştigătoarele vor beneficia de vizibilitate printr-un pachet oferit de Impact Hub Bucharest şi Startarium, care include materiale video de promovare şi oportunităţi de networking cu mentori şi investitori.
Potrivit organizatorilor, programul a oferit know-how practic, încredere şi un cadru de colaborare care s-a transformat într-o comunitate activă de antreprenoare.















































Opinia Cititorului