AEI: Gigawaţi promişi, megawaţi livraţi. Ce se întâmplă cu piaţa hidrogenului?

Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) a transmis faptul că fără reguli clare şi contracte, piaţa de hidrogen nu porneşte şi ţara noastră riscă să întârzie tranziţia energetică, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care urmează să relatăm.

Ţara noastră a intrat în jocul hidrogenului prin PNRR: Ro‑HydroHub Râmnicu Vâlcea, electrolizorul de 20 MW de la Petrobrazi, unitatea urbană de 2,5 MW de la Cluj şi testul 20HyGrid. Proiectele-pilot au o capacitate totală de 100 MW de hidrogen regenerabil. Prea puţin pentru o economie industrială care vrea să conteze în 2030. Strategia Naţională a Hidrogenului ridică ştacheta la circa 2,1 GW de electrolizoare şi 153.000 de tone de hidrogen regenerabil anual până la finalul deceniului, în timp ce analizele independente împing necesarul spre 4 GW pentru a decarboniza industria şi transportul greu.

Pe hârtie, ţara noastră bifează rapid toate ingredientele unei poveşti de succes: există Legea 237/2023 pentru hidrogen, există Strategia Naţională şi Planul de acţiune, există bani europeni dedicaţi. În realitate, lipsesc exact piesele care dau viaţă sistemului: normele de aplicare, metodologia de certificare, procedurile de autorizare şi regulile de piaţă. Fără aceste documente, investitorii nu pot trece de faza de concept, băncile nu au cum să evalueze riscurile, iar industria nu semnează contracte pe termen lung, potrivit sursei citate.

În paralel, ţara noastră trebuie să alinieze această legislaţie la RED III şi la noile reguli europene pentru gaz şi hidrogen, adică să clarifice ce înseamnă hidrogen „regenerabil”, ce intră la „low‑carbon”, cum se măsoară emisiile şi cum se certifică producţia. Atâta timp cât aceste întrebări rămân fără răspuns, semnalul pentru investitori este clar: ţara noastră vorbeşte despre hidrogen, dar încă nu este pregătită să-l cumpere, să-l transporte şi să-l folosească la scară mare.

Proiectele pilot arată că ecosistemul se poate construi: Ro‑HydroHub devine nucleul unei „valley” de hidrogen în jurul oraşului Râmnicu Vâlcea, Petrobrazi testează hidrogen verde în rafinare, Cluj îşi pregăteşte transportul public pe hidrogen, iar 20HyGrid a demonstrat că un amestec de 20% hidrogen în reţeaua de gaze nu pune la pământ centralele de apartament. În jurul acestor proiecte se strâng consorţii solide - institute, universităţi, distribuitori de gaze, mari producători de energie şi oţel - semn că piaţa are, de fapt, apetit.

Dar hub-uri rupte între ele nu fac o industrie, ci un colaj de iniţiative izolate. Ministrul Energiei ar trebui să fie cel care leagă punctele: să definească standarde de reţea pentru hidrogen, să clarifice cum şi când gazoductele pot fi convertite sau construite pentru H₂, să dea drumul la proiectele Transgaz din European Hydrogen Backbone şi să poziţioneze România pe coridoare precum Hydrogen East şi viitoarele legături spre Delta Rhine, H₂Med sau HY‑FEN. Fără o astfel de viziune integrată, producţia riscă să se blocheze la poarta fabricii, pentru că nu are cum şi unde să circule, a continuat AEI.

La Bruxelles, hidrogenul este deja tratat ca infrastructură strategică: REPowerEU ţinteşte 20 de milioane de tone de hidrogen regenerabil până în 2030, iar noul Hydrogen Mechanism, prin Banca Europeană a Hidrogenului, lansează apeluri pentru a conecta producătorii şi cumpărătorii pe termen lung. România are acces la PNRR, la Fondul pentru Modernizare, la Fondul pentru Inovare, la linii de finanţare BEI şi BERD, dar mingea se opreşte din nou la Ministerul Energiei. Fără scheme de sprijin clare - contracte pentru diferenţă, preţuri de referinţă, subvenţii pentru electrolizoare - nicio companie serioasă nu îşi asumă să producă un combustibil mai scump fără să ştie cui, la ce preţ şi pe cât timp îl vinde.

„România are strategii, bani şi proiecte-pilot, dar fără reguli clare, pieţe funcţionale şi infrastructură conectată, hidrogenul rămâne doar promisiune, iar maturitatea Ministerului Energiei se va măsura în capacitatea de a transforma această promisiune în industrie real” a precizat Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

Hidrogenul verde este, poate mai mult decât orice alt proiect energetic, un test de maturitate instituţională: dacă Ministerul Energiei reuşeşte să treacă de la strategii frumos redactate la norme clare, pieţe funcţionale şi investiţii de miliarde, România intră în liga statelor care nu doar cumpără tehnologie, ci şi o folosesc pentru a-şi reseta industria. Dacă nu, rămânem cu câteva proiecte-pilot de 100 MW, o strategie de 2,1 GW şi o nouă poveste despre cum „am avut oportunitatea, dar am ratat momentul”.