AfD va trimite o delegaţie în SUA pentru întâlniri cu Partidul Republican

A.D.
Internaţional / 10 decembrie 2025

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

Partidul german de extremă dreapta, AfD, a anunţat miercuri că va trimite circa 20 de parlamentari în SUA pentru întrevederi cu membri ai Partidului Republican, potrivit AFP, de la care relatăm cele ce urmează.

Decizia survine după ce formaţiunea a salutat un document recent al lui Donald Trump care prognozează o „dispariţie civilizaţională” a Europei.

Alternativa pentru Germania (AfD), principalul partid de opoziţie german, care a beneficiat de sprijinul taberei Trump în campania legislativă recentă, îşi reafirmă astfel convingerile prin alinierea cu Washingtonul. Deputatul Markus Frohmaier, responsabil pentru politica externă în grupul parlamentar AfD, afirmă că partidul luptă alături de prietenii internaţionali „pentru o renaştere conservatoare în America de Nord şi în Europa”.

Delegatia AfD va fi condusă de Frohmaier şi va include parlamentari din Bundestag, landuri regionale şi Parlamentul European. Programul prevede întâlniri la Washington cu reprezentanţi ai Partidului Republican şi alţi parteneri politici, în scopul „stabilirii de parteneriate solide cu forţele ce apără suveranitatea naţională, identitatea culturală şi o politică realistă în materie de securitate şi imigraţie”, conform lui Frohmaier.

În timpul campaniei electorale germane, AfD a fost susţinut de echipa lui Donald Trump, vicepreşedintele JD Vance întâlnind candidata partidului la postul de cancelar, Alice Weidel, şi încurajând alte formaţiuni să nu mai ostracizeze AfD.

Totuşi, poziţiile preşedintelui american provoacă nemulţumire în Germania. Cancelarul conservator Friedrich Merz a calificat unele elemente din strategia de securitate a lui Trump drept „inacceptabile” din perspectivă europeană. Documentul publicat vineri de administraţia americană prezintă o „Strategie de securitate naţională” cu un pronunţat caracter naţionalist, anticipând o „dispariţie civilizaţională” a Europei şi pledând pentru lupta împotriva „imigraţiei în masă”.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. AfD deja la 40 % in optiunile de vot politic, al germanilor,

    deja nici justitia politic corecta,nu va putea opri pe Alice Weidel. 

    1. Doar ca nu castiga nimic pe nicaieri - la fel ca hauristii de la noi.

    ...

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0929
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3442
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4978
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8542
Gram de aur (XAU)Gram de aur660.2411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb