Ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, denunţă într-o declaraţie neobişnuită, „acţiuni dezgustătoare” şi o „teroare” a coloniştilor în Cisiordania ocupată, evacuaţi din zonă de către Israel, care sărbătoreşte joi reinstalarea unei colonii în altă parte în acest teritoriu palestinian ocupat, relatează AFP.
De duminică, câteva zeci de colonişti israelieni blochează accesul şi asediază case palestiniene în satul palestinian Qusra, situat în apropiere de Nablus, în nordul Cisiordaniei, una dintre case aparţine unui palestinian care deţine şi cetăţenia americană, iar locuitorii acuză faptul că s-a întrerupt orice alimentare cu hrană şi medicamente, informează sursa citată.
„Acţiunile celor din spatele acestui act de teroare oribil, care au scopul să intimideze şi hărţuiască această familie, sunt dezgustătoare”, denunţă pe X Mike Huckabee, de altfel un susţinător fervent al coloniilor în Cisiordania, ocupată de Israel din 1967, conform sursei.
Mike Huckabee anunţă că Israelul a intervenit la faţa locului la cererea Statelor Unite, informează sursa citată.
Armata israeliană a demontat miercuri un cort, însă coloniştii au rămas la faţa locului, pe pături, armata a revenit în noaptea de miercuri spre joi şi a demolat „două avanposturi ilegale”, a confiscat echipament prezent la faţa locului şi a reţinut un israelian, conform publicaţiei.
„Cortul şi lucrurile coloniştilor nu mai sunt acolo”, însă „coloniştii sunt pe dealul vecin”, a declarat AFP o locuitoare blocată acasă, Aïcha Hassan, locuitorii nu au în continuare acces la hrană şi alte bunuri, pentru că „zona este complet încercuită de către armată”, potrivit sursei.
Primarul satului Qusra, Abdel Azim Wadi, anunţă că armata israeliană a emis un ordin de evacuare temporară a locuitorilor din casele asediate, pe perioada cât se ocupă de colonişti, informează sursa citată.
„Nu poţi să-l iei pe ambasadorul Huckabee drept unul de stânga, el care este cel mai mare prieten a colonizării în Statele Unite”, comentează într-un comunicat un fost primar al coloniei Efrat, Oded Revivi, conform publicaţiei.
„Dacă un prieten adevărat ca Huckabee este obligat să bată cu pumnul în masă, înseamnă că trebuie să ne oprim toţi, să ne întrebăm ce s-a întâmplat şi să reparăm imediat”, a mai declarat el, informează sursa citată.
Violenţele coloniştilor israelieni împotriva palestinienilor s-au intensificat puternic în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023, aceştia desfăşoară raiduri violente aproape zilnice în sate, iar vârf de violenţe are loc în paralel cu o multiplicare a coloniilor israeliene în Cisiordania, conform publicaţiei.
La puţin timp după mesajul ambasadorului Statelor Unite, mai mulţi oficiali politici israelieni, inclusiv ministrul Apărării Israel Katz, s-au dus în colonia Ganim pentru a sărbători reinstalarea acesteia, la peste 20 de ani după ce a fost desfiinţată, potrivit sursei.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat undă verde redeschiderii coloniei, în plină campanie în vederea alegerilor legislative prevăzute în octombrie, patru colonii au fost desfiinţate în Cisiordania în 2005, iar trei dintre ele au fost reinstalate, conform publicaţiei.
Peste 500.000 de israelieni trăiesc în coloniile din Cisiordania ocupată, ilegale în dreptul internaţional, alături de aproximativ trei milioane de palestinieni, informează sursa citată.
















































Opinia Cititorului