AFP: Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva candidează pentru un al patrulea mandat prezidenţial

A.M.
Internaţional / 3 august, 07:15

Sursa foto: Facebook/Luiz Inacio Lula da Silva

Sursa foto: Facebook/Luiz Inacio Lula da Silva

Luiz Inacio Lula da Silva a revenit la putere în anul 2023, după primele două mandate din perioada 2003-2010, iar duminică Partidul Muncitorilor l-a desemnat oficial candidat în cadrul unei convenţii la Săo Paulo, capitala economică a primei puteri din America Latină, unde aproximativ 3.000 de susţinători au intonat cântece şi au fluturat steaguri roşii, notează publicaţia.

„Vreau să lupt împotriva bătrâneţii. Nu vreau să merg târându-mi picioarele”, a spus Luiz Inacio Lula da Silva preşedintele Braziliei. Fostul lider sindical a evocat exerciţiile fizice zilnice şi a menţionat că aceasta este ultima candidatură, după care va pleca în vacanţă alături de soţia sa, Rosangela da Silva, transmite sursa citată.

Politicianul de stânga a realizat o comparaţie cu lumea fotbalului, unde vedetele Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo au jucat la şase Cupe Mondiale, şi a precizat că el participă acum la a şaptea sa cursă electorală, menţionează publicaţia.

La alegerile din luna octombrie, Luiz Inacio Lula da Silva îl va înfrunta pe Flavio Bolsonaro, un senator în vârstă de 45 de ani şi fiul fostului preşedinte Jair Bolsonaro, cel din urmă fiind în detenţie din cauza tentativei de lovitură de stat din anul 2022, transmite sursa citată.

Scenariul electoral din Brazilia se plasează sub semnul preşedintelui american Donald Trump, un aliat al familiei Bolsonaro care a susţinut recent diverşi candidaţi de dreapta câştigători în scrutinuri din America Latină, adaugă agenţia de presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb