Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piaţa de retail, agribusiness, producţie alimentară şi nutriţie animală, a înregistrat o evoluţie pozitivă a cantităţii de ouă produse şi vândute atât în trimestrul al patrulea din 2025, cât şi la nivelul întregului an, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. De asemenea, cele două fabrici de furaje ale grupului, de la Caransebeş şi Işalniţa au încheiat anul cu o cantitate totală de furaje de 28.861 tone, o majorare cu 59% faţă de anul precedent.
Conform sursei citate, platforma de la Mihăileşti a vândut pe tot parcursul anului 2025 o cantitate de 75,6 milioane de ouă de consum, înregistrând o creştere de 30% faţă de 2024, a relatat sursa amintită. De asemenea, în trimestrul al patrulea din 2025 a vândut o cantitate de 22,2 milioane de ouă de consum, o creştere de 44% comparativ cu trimestrul al patrulea din 2024, iar preţul mediu de vânzare a crescut cu 25% faţă de perioada similară din 2024.
Pe zona de agribusiness, cele două fabrici de la Caransebeş şi Işalniţa au produs în 2025 o cantitate de furaje de 28.861 tone, o majorare cu 59% faţă de 2024, media trimestrială ajungând în 2025 la 7.215 tone, conform comunicatului. O creştere semnificativă a producţiei de furaje, de 35%, s-a înregistrat şi în trimestrul al patrulea din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, producţia celor două fabrici ajungând la 6.621 tone, potrivit comunicatului de presă.
În ceea ce priveşte segmentul de retail, la finalul anului 2025, reţeaua de magazine Agroland cuprindea 252 de unităţi, dintre care 215 magazine tradiţionale şi 37 de magazine în format MEGA, a relatat sursa menţionată. La nivelul întregului an 2025, numărul de clienţi din reţeaua de magazine Agroland a crescut cu 13%, la 3,3 milioane de persoane, iar valoarea medie a bonului fiscal a înregistrat un avans de 3%, la 81 lei, conform sursei citate.
„Rezultatele operaţionale înregistrate în T4 2025 şi pe parcursul întregului an confirmă faptul că modelul nostru de business are capacitatea de a performa consecvent într-un context economic dinamic. Toate cele trei divizii au înregistrat creşteri solide pe întreg parcursul anului 2025. Astfel, comparativ cu 2024, am încheiat cu o creştere de 30% în ceea ce priveşte cantitatea de ouă vândute de platforma de la Mihăileşti, o majorare de 59% a cantităţii de furaje şi 3,3 milioane de clienţi în magazinele din reţeaua Agroland. Aceste rezultate sunt susţinute de investiţiile constante în dezvoltarea business-ului nostru, precum şi de o abordare riguroasă a managementului costurilor,” a declarat Horia Cardoş, fondator şi CEO Agroland Group, în comnicat.











































Opinia Cititorului