ALERT! Ministerul Economiei a publicat anunţul pentru privatizarea Oltchim

F. A.
Companii / 4 iunie 2013

Ministerul Economiei a publicat anunţul pentru privatizarea Oltchim, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

La negocieri pot participa persoane juridice interesate, care întrunesc cel putin următoarele condiţii:

-activează în industria chimică sau petrochimică sau, după caz, ori reprezinta fonduri de investiţii sau instituţii financiare cu experienţă managerială şi/sau investiţionala în industria chimică sau petrochimică;

-prezintă cel puţin două scrisori de bonitate bancară emise de bănci de prim rang şi scrisori de recomandare semnate de parteneri cu experienţă bonitate similară de pe piaţa de profil;

-depun scrisoare de intenţie pentru participare la negocieri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb