Allianz Trade: Europa Centrală şi de Est rămâne rezilientă în faţa valului global de insolvenţe

A.B.
Miscellanea / 30 octombrie, 12:33

Allianz Trade: Europa Centrală şi de Est rămâne rezilientă în faţa valului global de insolvenţe

Insolvenţele companiilor la nivel global vor încheia anul 2025 cu o creştere de 6%, urmând să atingă un vârf în 2026 - al cincilea an consecutiv de avans, de 5%, potrivit celui mai recent raport emis redacţiei de Allianz Trade. În 2027, analiştii prevăd o revenire moderată, cu o scădere de 1%, pe fondul stabilizării condiţiilor economice şi al adaptării modelelor de business la noile realităţi comerciale.

În timp ce Europa de Vest se confruntă cu al patrulea an consecutiv de creşteri ale insolvenţelor, economiile din Europa Centrală şi de Est (CEE) - inclusiv România - afişează o rezilienţă notabilă, menţinând tendinţe stabile sau uşor descendente.

În România, evoluţia insolvenţelor rămâne imprevizibilă. După o perioadă de încetinire la începutul anului, urmată de o revenire accentuată în lunile de vară, luna septembrie a adus o scădere bruscă. Per total, numărul cazurilor de insolvenţă din primele nouă luni ale anului este mai mic cu 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2024.

Analiştii Allianz Trade subliniază însă că această evoluţie aparent pozitivă contrastează cu creşterea semnificativă a întârzierilor la plată din economie. În multe cazuri, insolvenţele nu urmează imediat blocajele de lichiditate, ci apar abia după epuizarea măsurilor temporare de redresare.

Sectorul construcţiilor rămâne al doilea cel mai afectat, reprezentând 20% din totalul insolvenţelor, urmat de transporturi şi logistică, care au înregistrat o creştere de 11,5%. „Sectorul transporturilor se distinge ca fiind singurul dintre cele de top care înregistrează o creştere a insolvenţelor. Presiunea ridicată asupra marjelor de profit, în condiţiile unor volume în scădere şi a unei pieţe extrem de fragmentate, determină această evoluţie deloc favorabilă”, a explicat Mihai Chipirliu, CFA, Director de Risc Allianz Trade.

Allianz Trade menţine prognoza globală pentru 2025 la +6%, după o creştere de 10% în 2024. La finalul anului viitor, numărul total al insolvenţelor se va afla cu 19% peste media pre-pandemică. Cele mai mari creşteri sunt observate în Asia (+39%) şi Europa de Vest, în special în Italia (+35%) şi Elveţia (+26%).

„Deocamdată, efectele războiului comercial au fost moderate, dar pe măsură ce strategiile de atenuare îşi pierd eficacitatea, companiile vor fi puse la încercare. Insolvenţele globale vor continua să crească în 2026, însă până în 2027 trei sferturi dintre ţări ar trebui să înregistreze o scădere, deşi redresarea va fi lentă”, a declarat Aylin Somersan Coqui, CEO Allianz Trade.

Indicele regional pentru CEE indică o temperare a creşterilor - de la +12% în 2024 la +7% în 2025 şi +5% în 2026 - urmată de o scădere de 2% în 2027. România ar urma să înregistreze o scădere de 1% în 2025 şi o stabilizare în 2026, în timp ce Bulgaria (-5% şi -11%), Lituania (-1% şi 0%), Letonia (-2% şi -10%) şi Ungaria (-9% şi -22%) vor marca îmbunătăţiri semnificative. Evoluţia arată o adaptabilitate sporită a regiunii în faţa presiunilor economice şi a constrângerilor de finanţare.

Ţările vest-europene continuă să raporteze creşteri consistente ale insolvenţelor. Italia (+35%), Elveţia (+26%) şi Germania (+11%) se află în fruntea clasamentului, în timp ce Regatul Unit şi Spania dau semne de stabilizare. Pentru 2026, Allianz Trade estimează o scădere modestă a insolvenţelor în regiune (-2%, respectiv -1% în zona euro), urmată de o corecţie mai vizibilă în 2027 (-5%, respectiv -3% pentru zona euro).

„Economiile dependente de exporturi rămân expuse unui risc crescut. Într-un scenariu pesimist, Canada ar putea înregistra până la 1.900 de companii în insolvenţă, Franţa 6.000, Spania 2.900, iar Ţările de Jos aproximativ 700. În schimb, impactul asupra Germaniei, Regatului Unit şi Italiei va fi marginal, datorită diversificării pieţelor de export şi a unei baze interne solide”, a explicat Maxime Lemerle, Lead Analyst Insolvency Research, Allianz Trade.

Noile tarife comerciale impuse de SUA, care vor ajunge la o rată efectivă de 14% până la finalul anului, au avut până acum un impact limitat, datorită redirecţionării fluxurilor comerciale prin India şi Vietnam. Totuşi, o eventuală încetinire a comerţului global ar putea pune presiune pe economiile dependente de exporturi.

Raportul subliniază şi efectele potenţiale ale boomului tehnologic şi al inteligenţei artificiale asupra mediului de afaceri. „Expansiunea rapidă a companiilor din domeniul AI poate amplifica riscul de insolvenţă, similar cu bula dotcom. Estimăm aproximativ 4.500 de cazuri suplimentare în SUA, 4.000 în Germania, 1.100 în Regatul Unit şi 1.000 în Franţa dacă are loc o corecţie semnificativă”, a avertizat Ano Kuhanathan, Head of Corporate Research, Allianz Trade.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0856
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7719
Gram de aur (XAU)Gram de aur560.9803

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb