Analiza AEI: Valul de căldură creşte factura la energie, dar ne arată şi cât suntem de vulnerabili

De fiecare dată când temperaturile urcă, consumul creşte, aparatele de aer condiţionat funcţionează la capacitate maximă, iar preţurile energiei electrice explodează. Este o explicaţie comodă, dar incompletă, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Energiei Inteligente, remis redacţiei. Valul de căldură nu este cauza problemei, ci doar testul care arată cât de vulnerabil a devenit sistemul energetic din România.

Pentru un apartament de 2 camere, creşterea facturii poate fi estimată destul de bine.

Să presupunem:

• un apartament de 50-60 mp;

• un aparat de aer condiţionat de 9.000-12.000 BTU;

• un preţ final al energiei (energie, reţea, taxe) de aproximativ 1,4-1,7 lei/kWh

Consumul unui aparat modern este, în medie, între 0,6 şi 1,2 kWh pe oră, în funcţie de temperatura aerului, temperatura setata de racire şi de izolaţia locuinţei.

Rezultă următoarele costuri suplimentare:

Utilizare ACConsum suplimentarCost/ziCost pentru 10 zile

4 ore/zi3-4 kWh5-7 lei50-70 lei

8 ore/zi6-8 kWh10-14 lei100-140 lei

12 ore/zi9-12 kWh15-20 lei150-200 lei

La acestea se adaugă un consum uşor mai mare al frigiderului şi congelatorului, care lucrează mai intens în zilele foarte calde, ceea ce poate însemna încă 5-15 lei pe lună.

Pentru un apartament de două camere ocupat de două persoane:

• într-o lună obişnuită de vară factura poate fi 120-180 lei;

• într-o lună cu un episod de caniculă de 10-15 zile, factura poate ajunge la 220-350 lei, în funcţie de cât timp funcţionează aerul condiţionat.

Creşterea efectivă a consumului produsă de caniculă este, de regulă, între 80 şi 120 lei pe lună, iar în locuinţele de la ultimul etaj, cu suprafeţe vitrate mari, neumbrite, unde aerul condiţionat merge aproape continuu poate depăşi 180-230 lei.

De remarcat că această majorare este determinată în principal de consumul mai mare al locuinţei, nu de variaţiile zilnice ale preţului angro. Chiar dacă preţul energiei pe piaţa pentru ziua următoare creşte puternic în zilele caniculare, un client casnic cu contract la preţ fix nu vede imediat această volatilitate în factură; efectul direct este consumul suplimentar, iar eventualele creşteri ale preturilor se reflectă doar atunci când furnizorii îşi actualizează ofertele sau expiră contractele existente.

În timp ce România înregistrează unul dintre cele mai ridicate preţuri ale energiei electrice din regiune, adevărata întrebare nu este de ce consumăm mai mult, ci de ce nu mai putem produce suficient în momentele în care avem cea mai mare nevoie de energie. Când cererea creşte, România ajunge să importe volume tot mai mari de electricitate, iar această dependenţă se vede imediat în preţuri.

Problema este că nici vecinii noştri nu au surplus. Grecia, Bulgaria, Ungaria şi alte state din Europa de Sud-Est trec prind acelaşi episod de consum ridicat. Ucraina continuă să absoarbă cantităţi importante de energie din regiune. În aceste condiţii, piaţa nu mai funcţionează ca un mecanism de echilibrare, ci ca o competiţie pentru o resursă limitată. Cine are nevoie de ultimul megawatt-oră disponibil îl cumpără la cel mai mare preţ, iar acel preţ ajunge să fie reper pentru întreaga piaţă.

Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă. Nu importăm energie ieftină în perioade de excedent european. Importăm energie atunci când întreaga regiune este în deficit. Diferenţa dintre cele două situaţii înseamnă sute de milioane de euro care pleacă anual din economia românească.

În plus, congestiile din reţelele de transport agravează problema. Chiar dacă în alte zone ale Europei există energie disponibilă la preţuri mai reduse, aceasta nu poate ajunge întotdeauna în sud-estul continentului din cauza limitărilor infrastructurii. Rezultatul este o piaţă fragmentată, în care România şi statele vecine plătesc mult peste media europeană.

Ani la rând, România s-a bazat pe avantajul unui mix energetic diversificat: hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze şi cărbune, completate în ultimii ani de energie regenerabilă. Însă diversificarea haotica nu mai este suficientă atunci când capacităţile disponibile în orele de vârf nu acoperă consumul intern. O parte dintre grupurile clasice au fost retrase sau funcţionează limitat, hidroenergia depinde de condiţiile hidrologice, iar producţia din surse regenerabile rămâne dependentă de vreme. Fără suficiente capacităţi flexibile şi fără sisteme de stocare dezvoltate, importurile devin soluţia implicită.

Valul de căldură din aceste zile transmite un semnal clar, România nu are doar o problemă de preţuri, ci una de securitate energetică. O economie care depinde de importuri în perioadele de consum maxim este o economie vulnerabilă la orice şoc regional: caniculă, secetă, avarii sau tensiuni geopolitice.

Discuţia nu mai trebuie să fie despre cât de ridicate sunt temperaturile, ci despre cât de pregătit este sistemul energetic să facă faţă acestor situaţii. Pentru că verile caniculare nu mai reprezintă excepţii, ci noua normalitate. Iar dacă nu vor fi accelerate investiţiile în noi capacităţi de producţie, în stocare şi în reţele, România riscă să transforme importurile dintr-o soluţie de echilibrare într-o dependenţă structurală.

Valul de căldură va trece. Întrebarea este dacă vulnerabilitatea sistemului energetic va trece odată cu el. Din păcate, toate datele arată că nu.