Angajaţii Şantierului Naval Mangalia protestează, marţi, în curtea unităţii, fiind nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile de peste trei luni, informează news.ro.
De asemenea, ei solicită ca Adunarea Creditorilor să aprobe planul de reorganizare al societăţii, avertizând că de acest vot depinde viitorul şantierului şi păstrarea locurilor de muncă. În caz contrar, şantierul de la Mangalia ar putea intra în faliment.
”Miercuri, 25 martie 2026, este convocată Adunarea Creditorilor DSMa pentru aprobarea planului de reorganizare al societăţii Damen Shipyards Mangalia SA. Pentru ca planul să poată fi confirmat şi implementat, este esenţial ca Adunarea Creditorilor să aprobe acest plan. În caz contrar, şantierul ar fi expus riscului falimentului”, a declarat, marţi, preşedintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurenţiu Gobeajă.
El a precizat că salariaţii şantierului naval Damen Shipyards Mangalia fac apel către creditori să voteze pentru aprobarea planului de reorganizare.
”Menţinerea şantierului în funcţiune creează şanse reale de recuperare a creanţelor. De acest vot depinde viitorul şantierului şi păstrarea locurilor de muncă. Nu analizaţi decizia doar din perspectiva recuperării creanţelor. Luaţi în calcul şi impactul asupra salariaţilor. Sunt mii de familii care depind de acest loc de muncă.Falimentul nu este o soluţie. Puneţi capăt acestei situaţii de criză prelungită care durează de aproape doi ani. Redaţi angajaţilor actuali şi generaţiilor viitoare şansa de a lucra în acest şantier. Decideţi prin vot, nu prin absenţă”, a transmis liderul Sindicatului Liber Navalistul.
Angajaţii şantierului naval Mangalia au protest în ultimele zile, în curtea unităţii, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de mai bine de trei luni.
Laurenţiu Gobeajă declarase, săptămâna trecută, pentru News.ro, că salariaţii nu au bani nici de mâncare, nici de facturi.
”Sunt disperaţi. Refuză să mai muncească pentru că nu mai pot munci pe burta goală”, a mai afirmat liderul de sindicat.




















































1. opinie
(mesaj trimis de Administrator în data de 24.03.2026, 18:13)
Mai demult, cu circa 1 an si jumatate, am vrut sa candidez pentru functia de director general la acest santier. Am transmis o solicitare catre conducerea santierului pentru a ma inscrie la sel ectie si mi s-a refuzat acest lucru pe motivul ca trebuie sa fiu sustinut de un actionar.
Am precizat ca am fost in Board circa 4 ani la un Santier Naval pe care l-am ridicat dupa pierdere 5000.000 lei pe profit si livreaza nave numai la export. Daca se doreste sa se faca productie si ca acest Santier sa mearga se poate, angajatii acestui santier au dreptate, vor sa munceasca dar conducerile sunt incapabile. S-a discutat in vremea Ministrului OPREA ca directorul santierului unde eram administrator sa preia pentru 6 luni Santierul din Mangalia, dar intr-un final nu s-a dorit acest lucru si NU STIU DE CE?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.03.2026, 19:17)
Pentru ca santierul Damen Mangalia va fi vindut, pe nimic, la momentul potrivit, de catre un guvern patriot PSD, unui partener strategic, adica o firma turceasca.
Iar romanii vor plati despagubiri olandezilor.