AnimaWings, compania aeriană din ţara noastră, pune la dispoziţia pasagerilor bilete de avion cu reduceri de 50% la tariful de bază pentru zboruri în Europa şi Orientul Mijlociu, către unele dintre cele mai dorite destinaţii de city break, business şi spre cele mai căutate insule de vacanţă în 2026, până pe 29 noiembrie, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care urmează să relatăm.
Se va putea zbura din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Timişoara şi Iaşi către Istanbul, marile capitale europene, Tel Aviv, insulele Greciei şi Spaniei, la preţuri începând de la 38.15 euro. Promoţia este valabilă pentru bilete achiziţionate până la 29.11.2025 (ora 23:59), în limita locurilor disponibile, pentru călătorii efectuate în intervalul 01.05.2026 - 24.10.2026, iar preţul biletelui include bagajul de cabină şi alegerea gratuită a locului încă de la momentul rezervării.
Reducerea se aplică la tariful de bază, fără taxe, pe zboruri regulate şi cele sezoniere, tarifele de pornire fiind deja extrem de atractive.
„Ne dorim ca tot mai mulţi români să îşi poată planifica din timp city break-urile şi vacanţele pentru sezonul de vară şi început de toamnă 2026, beneficiind de reţeaua noastră tot mai diversificată de destinaţii. Prin campania de Real Black Friday, lansăm tarife de bază extrem de competitive pe 36 de rute, astfel încât pasagerii să poată alege zboruri directe convenabile, plecări din mai multe oraşe ale ţării şi o gamă largă de opţiuni - de la escapade urbane în marile capitale europene, până la sejururi pe insule şi vacanţe la mare. Ne concentrăm pe confort, flexibilitate şi accesibilitate, pentru ca experienţa de călătorie cu AnimaWings să fie nu doar avantajoasă ca preţ, ci şi plăcută de la primul click până la aterizare”, a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings.
Pentru iubitorii de city break şi călătorii urbane, compania oferă zboruri din Bucureşti către destinaţii precum Praga, Paris - Charles de Gaulle, Stockholm - Arlanda, Tel Aviv, Londra - Gatwick, Geneva, , Milano - Malpensa, Larnaca, Ibiza şi Nisa, cu tarife de bază începând de la 38,15 EUR, de exemplu, în cazul rutei Otopeni - Munchen.
Tarifele de bază, fără taxe, pentru zborurile către Istanbul încep de la 43,99 EUR, pe ruta Iaşi - Istanbul, iar AnimaWings conectează pasagerii cu acest hub internaţional şi din Bucureşti, Cluj- Napoca, Craiova şi Timişoara.
Din Timişoara şi Cluj-Napoca, pasagerii pot zbura către Atena, cu tarife de bază începând de la 49,60 EUR. Pentru acces către insula italiană Sardinia, AnimaWings operează zboruri spre Olbia din Timişoara şi Cluj-Napoca, cu tarife de bază începând de la 69,60 EUR.
Pe segmentul de rute estivale, dedicate vacanţelor la mare şi pachetelor turistice operate împreună cu parteneri touroperatori, românii pot alege zboruri către cele mai căutate insule greceşti şi spaniole la tarife de bază, fără taxe, extrem de avantajoase.
Din Bucureşti, pasagerii pot zbura, în sezonul estival, către Heraklion, Corfu şi Palma de Mallorca, cu tarife de bază, fără taxe, începând de la 63,15 EUR.
Din Timişoara, pasagerii pot alege zboruri către Tenerife - Sud, Zakynthos, Kefalonia, Corfu, Salonic, Palma de Mallorca, Chania (Creta), Kavala şi Rodos, cu tarife de bază începând de la 56,70 EUR.
Din Craiova, zborul Craiova - Heraklion - Craiova are tarife de bază, fără taxe, începând de la 51 EUR. Şi clujenii pot alege zboruri Cluj-Napoca - Salonic - Cluj-Napoca, cu tarife de bază începând de la 81,20 EUR, iar pasagerii din Iaşi au la dispoziţie rutele Iaşi - Salonic - Iaşi şi Iaşi - Palma de Mallorca - Iaşi, cu tarife de bază începând de la 78 EUR.
Începând din această toamnă, compania va opera peste 10 rute noi care consolidează reţeaua de zboruri domestice şi conectează aeroporturile principale din România (Otopeni, Cluj, Iaşi, Craiova, Timişoara, Suceava) cu aeroporturi principale, majore la nivel european şi internaţional, precum Istanbul, Paris, Munchen, Praga, Stockholm, Tel Aviv şi Dubai. Începând din martie 2026, AnimaWings îşi va continua expansiunea, primele destinaţii noi anunţate fiind Londra - Gatwick şi Geneva.




















































Opinia Cititorului