ANPC a aplicat sancţiuni de aproximativ 4,23 milioane de lei, în urma controalelor naţionale

A.B.
Miscellanea / 6 decembrie 2025

ANPC a aplicat sancţiuni de aproximativ 4,23 milioane de lei, în urma controalelor naţionale

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, controlând peste 1.600 de operatori economici din întreaga ţară, potrivit unui comunicat ANPC.

Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni:

*839 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 4,23 milioane de lei

*702 avertismente

*oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 504.000 lei

*oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 419.000 lei

*oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 13 operatori economici.

Principalele neconformităţi constatate au fost:

*prezenţa lichidului sangvinolent în ambalajul cărnii şi al organelor preambalate;

*utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică;

*utilizarea echipamentelor, ustensilelor şi spaţiilor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de rugină şi impurităţi;

*utilizarea agregatelor frigorifice cu elemente de etanşare a părţilor mobile depreciate;

*comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit;

*lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii necesare pentru consumatori;

*lipsa informării corecte, complete şi precise a consumatorilor privind produsele alimentare oferite spre comercializare;

*comercializarea unor jucării care prezintă deficienţe de informare privind persoana responsabilă de punerea pe piaţă, precum şi lipsa avertismentelor obligatorii.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0894
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3816
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4663
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8745
Gram de aur (XAU)Gram de aur648.8063

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb