Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor cu Washingtonul, dar a adăugat că această tăcere este în regulă şi că este dispus să aştepte, informează Agerpres.
'Cred că am vorbit prea mult, dacă vreţi să ştiţi adevărul. Cred că a tăcea este foarte bine şi asta ar putea dura mult timp', a declarat Trump într-un interviu acordat NBC News.
'Nu înseamnă că vom merge şi vom începe să aruncăm bombe peste tot acolo', a spus Trump. 'Pur şi simplu vom tăcea. Vom menţine blocada'.
'Cred că pot aştepta cât vor ei. Pierd o avere', a mai spus el.
Agenţia de presă oficială iraniană Tasnim anunţase mai devreme că Iranul îşi suspendă negocierile indirecte cu SUA, după ce Israelul a ordonat trupelor sale să avanseze mai adânc în Liban, complicând eforturile diplomatice de a pune capăt războiului care durează de trei luni.
Trump a spus că iranienii sunt mai buni negociatori decât luptători, dar că nu a fost informat că aceştia ar suspenda discuţiile.





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.06.2026, 09:04)
Si US pierde o avere din dobanzi, inflatie, blocaj piata imobiliara, toata planeta e pe cale sa cada de pe stanca in momentul in care se golesc rezervele de petrol, Trump are timp sa astepte. intre timp platim benzina 10 lei in loc de 7 lei. Orice transport are cineva de facut si poate amana amana sau anuleaza.