APIA eliberează adeverinţe pentru Bunăstarea Animalelor

B.G.
Miscellanea / 3 martie 2025

APIA eliberează adeverinţe pentru Bunăstarea Animalelor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început, începând cu 3 martie, să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii intervenţiei DR 06 - Bunăstarea Animalelor, confrom Agerpres.

Adeverinţele sunt destinate crescătorilor de porci şi păsări care doresc să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, prin intermediul băncilor şi instituţiilor nebancare cu care au fost încheiate convenţii pentru anul de angajament 2025.

Fermierii pot obţine o adeverinţă la cerere, care atestă depunerea solicitării de plată pentru anul 2025 în cadrul intervenţiei DR 06, precum şi valoarea de 85% din suma solicitată, conform Agepres.

Valoarea creditului acordat poate ajunge până la 90% din suma menţionată în adeverinţă, în contextul plăţilor privind bunăstarea animalelor pentru 2025. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru IMM-uri IFN - SA (FNGCIMM) vor acoperi până la 80% din valoarea fiecărui credit accesat de fermieri.

Dobânda aferentă creditelor va fi stabilită la nivelul RON-ROBOR la şase luni, plus un maximum de 2%, potrivit APIA.

APIA sfătuieşte fermierii să analizeze cu atenţie condiţiile de finanţare propuse de instituţiile financiare, astfel încât să aleagă cele mai avantajoase soluţii pentru nevoile lor specifice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb