ARRP: Dezinformarea destabilizează economia, instituţiile şi companiile

A.D.
Miscellanea / 4 decembrie, 15:09

ARRP: Dezinformarea destabilizează economia, instituţiile şi companiile

Asociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP) a organizat la Palatul Parlamentului, dezbaterea „Cum construim încrederea în era dezinformării?”, eveniment care a reunit reprezentanţi ai unor instituţii-cheie, ai mediului academic, mass-media şi ai sectorului de business, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. Evenimentul a marcat 30 de ani de activitate ARRP şi a pus în prim-plan una dintre cele mai urgente provocări ale prezentului: impactul pe care fake news-ul îl are asupra economiei, companiilor şi angajaţilor din ţara noastră.

La discuţii au participat reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor, ai Ministerului Apărării Naţionale, ANCOM, Consiliului Naţional al Audiovizualului, AGERPRES, SNSPA, asociaţiilor de business, precum şi jurnalişti şi specialişti în comunicare.

Viorica Roşca, preşedintele ARRP, a declarat că: „Dezinformarea nu afectează doar instituţiile publice sau jurnaliştii. Ea afectează companiile, echipele şi fiecare angajat. Într-o economie care funcţionează pe încredere, reputaţie şi stabilitate, fake news-ul devine un risc operaţional, nu un zgomot de fundal. Rolul ARRP este acela de a facilita colaborarea între profesionişti, instituţii şi mediul de afaceri pentru a construi mecanisme moderne de protecţie a spaţiului informaţional”.

În acest context, ARRP subliniază nevoia de a susţine profesiile de comunicatori şi jurnalişti ca parte esenţială a protejării societăţii. În ultimii ani, ARRP a intensificat demersurile dedicate combaterii dezinformării: a lansat seria PR Regional Summit, a dezvoltat parteneriate cu Romanian PR Award pentru secţiunea Junior PR Award şi colaborează cu universităţi pentru dezvoltarea unui curs transversal de comunicare, menit să sprijine educaţia media şi profesionalizarea industriei.

Profesorul Dumitru Borţun, preşedintele Juriului de Onoare al ARRP, a adăugat că: „Nu putem combate dezinformarea doar prin instrumente tehnice şi reglementare. Avem nevoie de profesionişti credibili, bine pregătiţi şi recunoscuţi, care să păstreze exigenţele adevărului şi ale comunicării responsabile. Când formăm comunicatori competenţi, formăm anticorpi pentru societate”.

Dezbaterea a evidenţiat că dezinformarea nu poate fi tratată ca o problemă periferică sau strict mediatică, fiind un fenomen cu efecte directe asupra încrederii publice, climatului de lucru din companii şi funcţionării corecte a economiei. Algoritmii platformelor digitale amplifică conţinutul emoţional şi polarizant, iar viteza circulaţiei informaţiilor false depăşeşte capacitatea instituţiilor şi redacţiilor de a reacţiona.

În mediul de business, efectele sunt concrete: echipe fragmentate, tensiuni interne, riscuri reputaţionale crescute şi un climat operaţional tot mai vulnerabil.

Discuţiile au subliniat nevoia unor instrumente tehnice moderne pentru detectarea şi limitarea conţinutului manipulator, a unei finanţări mai bune pentru instituţiile de presă şi a dezvoltării unor programe de educaţie media adaptate publicului adult. Rezilienţa informaţională poate fi construită doar prin colaborare continuă între instituţii, mediul privat, mediul academic şi profesioniştii din comunicare.

În acest context, ARRP anunţă realizarea unui Whitepaper dedicat fenomenului dezinformării, care va sintetiza date, analize şi recomandări practice pentru organizaţii, companii şi instituţii publice. Documentul va reprezenta un instrument strategic pentru înţelegerea şi gestionarea riscurilor informaţionale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3641
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8241
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb