Atac terorist la cea mai mare bursă din Pakistan
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iunie 2020
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iunie 2020
A.P.Politică / 30 iunie 2020
Reprezentanţii PSD transmit că toate măsurile adoptate de Guvernul Liberal se dovedesc inutile, conform g4media.ro.
A.P.Politică / 30 iunie 2020
A.P.Miscellanea / 30 iunie 2020
Rata de eşec la Bacalaureat 2020 este de 40,29%, adică 62.709 candidaţi fie au luat sub media generală 6, fie au lipsit sau au fost eliminaţi din examen. Rata de promovare a fost de 62,9%, cea mai mică din ultimii 6 ani, conform G4media.ro.
A.P.Miscellanea / 30 iunie 2020
Daniel Moroşanu, Prim vicepreşedintele PNL Vrancea şi fost şofer al actualului ministru al Dezvoltării, Ion Ştefan, a picat examenul de bacalaureat pe care l-a susţinut la 42 de ani, transmite G4media.ro.
A.P.Politică / 30 iunie 2020
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, înfiinţarea unei comisii de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă, cu 337 voturi "pentru" şi 3 abţineri, relatează Agerpres.
A.P.Internaţional / 30 iunie 2020
Casa Albă este presată să explice cât de multe sţia despre acuzaţiile cum că Rusia a oferit sume de bani talibanilor să înlăture trupele americane, anunţă BbcNews.com.
A.D.Bănci-Asigurări / 30 iunie 2020
A.P.Internaţional / 30 iunie 2020
Serviciul de sănătate, protecţia mediului, a animalelor, dar şi standardele de siguranţă ale alimentelor nu vor fi compromise în discuţiile post-Brexit cu SUA, a declarat guvernul Britanic astăzi, citat de Reuters.
A.P.Internaţional / 30 iunie 2020
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a publicat lista ţărilor din zona verde de coronavirus, scrie Agerpres.
Miscellanea / 30 iunie 2020
Actualizare - Alexandru Marţian, Universitatea Politehnică Bucureşti: "Este o perioadă în care beneficiile noilor tehnologii pot fi simţite direct de populaţie "
A.P.Miscellanea / 30 iunie 2020
A.BInternaţional / 30 iunie 2020
G.U.Internaţional / 30 iunie 2020
Adelina ToaderZiarul BURSA #Companii / 30 iunie 2020
G.U.Internaţional / 30 iunie 2020
A.BInternaţional / 30 iunie 2020
A.BPolitică / 30 iunie 2020
Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că săptămâna viitoare va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă referitoare la procedurile de achiziţii.
A.BInternaţional / 30 iunie 2020
Economia Marii Britanii a înregistrat o contracţie peste aşteptări în primele trei luni ale acestui an, o perioadă care a inclus doar primele zile de carantină, introdusă ca urmare a pandemiei de Covid-19, conform Agerpres.
G.U.Miscellanea / 30 iunie 2020
Aproape jumătate din populaţia Statelor Unite încă nu are un loc de muncă, ceea ce arată cât de departe este piaţa americană a muncii de redresarea după pandemia de coronavirus. transmite CNBC, conform News.ro.
S.B.Miscellanea / 30 iunie 2020
Rezultate Bacalaureat 2020. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii Bacalaureatului cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.
S.B.Politică / 30 iunie 2020
S.B.Miscellanea / 30 iunie 2020
Rezultate Bacalaureat 2020
A.BMiscellanea / 30 iunie 2020
S.B.Miscellanea / 30 iunie 2020
Rezultatele examenului de bacalaureat se vor publica azi, până în ora 12:00, contestaţiile putând fi depuse până mâine la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 5 iulie.
S.B.Miscellanea / 30 iunie 2020
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că, în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus, ceea ce este "mai rău urmează să vină", informează news.ro.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Politică / 30 iunie 2020
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Macroeconomie / 30 iunie 2020
J.P.Internaţional / 30 iunie 2020
A.V. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 30 iunie 2020
A.P.Internaţional / 30 iunie 2020
Indicii bursieri europeni au închis şedinta de tranzacţionare de astăzi în teritoriu mixt.
A.P.Piaţa de Capital / 30 iunie 2020
Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu mixt ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 24,81 milioane de lei (5,12 milioane de euro).
A.P.Internaţional / 30 iunie 2020
Indicele Dow Jones se află în scădere cu 0,18%, la 25,550.55 puncte, în timp ce indicele S&P 500 înregistrează o apreciere de 0,35%, ajungând la 3,063.70 puncte.
A.BPiaţa de Capital / 30 iunie 2020
Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat în prima parte de tranzacţionare de astăzi, o lichiditatea de 15,43 milioane de lei (3,10 milioane de euro).
S.B.Piaţa de Capital / 30 iunie 2020
Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat în prima parte de tranzacţionare de astăzi, o lichiditatea de 10.85 milioane de lei (2.24 milioane de euro).
S.B.Internaţional / 30 iunie 2020
Principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere.
A.P.Internaţional / 30 iunie 2020
Principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere.
A.P.Bănci-Asigurări / 30 iunie 2020
Euro a scăzut, ieri, cu 0,16 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8423 lei/euro.
A.BBănci-Asigurări / 30 iunie 2020
A.BInternaţional / 30 iunie 2020
Indicii bursieri europeni au deschis şedinta de tranzacţionare de astăzi în scădere
G.U.Piaţa de Capital / 30 iunie 2020
Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în depreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
S.B.Internaţional / 30 iunie 2020
Principalii indici bursieri asiatici erau în teritoriu pozitiv la mijlocul şedinţei de tranzacţionare de astăzi.
S.B.Internaţional / 30 iunie 2020
Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis în creştere.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iunie 2020
Bursele din Europa au încercat să urmeze un curs pozitiv ieri, chiar dacă investitorii sunt atenţi la sporirea numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19.
Andreea PanaitZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 iunie 2020
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a stagnat la 2,23%.
Andreea PanaitZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 iunie 2020
Euro a crescut, ieri, cu 0,18 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8439 lei/euro.
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Macroeconomie / 30 iunie 2020
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 iunie 2020
D.N. Ziarul BURSA #Sport / 30 iunie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 30 iunie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 30 iunie 2020
A consemnat Adelina ToaderZiarul BURSA #Companii / 30 iunie 2020
Reporter: Cum vor arăta vacanţele în Grecia, anul acesta?
Piaţa de Capital /U.B. - 19 februarie, 11:56
Miscellanea /U.B. - 19 februarie, 11:46
Piaţa de Capital /U.B. - 19 februarie, 11:19
Bănci-Asigurări /Andrei Iacomi - 19 februarie
Politică /George Marinescu - 19 februarie
Investiţii Personale /Marius Tiţa - 19 februarie
Omul sf(M)inteste locul /Dan Nicolaie - 19 februarie
Politică /George Marinescu - 19 februarie
Piaţa de Capital /F.A. - 19 februarie
| 5.0941 | |
| 4.3046 | |
| 5.5765 | |
| 5.8422 | |
| 679.8250 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 februarie
George Marinescu
