Service-urile auto, în atenţia ANPC
F. A.Companii / 19 iulie 2010
F. A.Companii / 19 iulie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2010
Piaţa românească a autoturismelor a înregistrat, în primul semestru al acestui an, al treilea declin anualizat ca mărime din Uniunea Europană (UE), de 41,5%, inferior doar celor din Bulgaria şi Ungaria, în condiţiile în care, la nivel comunitar, numărul înmatriculărilor noi de automobile a urcat cu 0,2%.
F. A.Companii / 15 iulie 2010
Renault recheamă în service-urile din ţară pentru verificări circa 400 de MPV-uri Scenic II din cauza că, în cazuri speciale, frâna de parcare asistată s-ar putea declanşa în timpul rulării, astfel că trebuie reprogramat calculatorul acestei frâne, clienţii fiind rugaţi să se prezinte în service pentru operaţiune, informează Hotnews.
COSMINA CAPALĂUZiarul BURSA #Companii / 15 iulie 2010 /
F. A.Companii / 13 iulie 2010
F. A.Companii / 9 iulie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 9 iulie 2010 /
Emilia OlescuInternaţional / 8 iulie 2010
F. A.Companii / 8 iulie 2010
F. A.Companii / 6 iulie 2010
A.G.Ziarul BURSA #Companii / 5 iulie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 2 iulie 2010
F. A.Companii / 1 iulie 2010
F. A.Companii / 28 iunie 2010
C.P.Companii / 24 iunie 2010
F. A.Companii / 24 iunie 2010
F. A.Companii / 23 iunie 2010
F. A.Companii / 23 iunie 2010
F.A.Companii / 21 iunie 2010
F. A.Companii / 18 iunie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 18 iunie 2010 /
F. A.Companii / 17 iunie 2010
F. A.Companii / 16 iunie 2010
Ştiri utilitare / 4 septembrie
English Section /A.I. - 4 septembrie
English Section /I.Ghe. - 4 septembrie
English Section /George Marinescu - 4 septembrie
English Section /I.Ghe. - 4 septembrie
Bănci-Asigurări /A consemnat Emilia Olescu - 19 decembrie
Internaţional /V.R. - 19 decembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 19 decembrie
Politică /George Marinescu - 19 decembrie
| 5.0911 | |
| 4.3417 | |
| 5.4593 | |
| 5.7972 | |
| 603.7606 |
convertor valutar
»=Internaţional /WBS - 19 iulie 2010
Internaţional /WBS - 19 iulie 2010
Piaţa de Capital /ŞTEFANIA CIOCÎRLAN - 19 iulie 2010
Piaţa de Capital /DECEBAL N. TODĂRIŢĂ - 19 iulie 2010
Piaţa de Capital /ŞTEFANIA CIOCÎRLAN - 19 iulie 2010
Internaţional /ALINA VASIESCU - 19 iulie 2010
