AUTORITĂŢILE SANITARE:Pilula anti-Covid dezvoltată de Pfizer, autorizată în Statele Unite

G.U.
Miscellanea / 23 decembrie 2021

Pilula anti-Covid dezvoltată de Pfizer, autorizată în Statele Unite

Pilula împotriva COVID -19 a laboratorului Pfizer a fost autorizată de urgenţă ieri de către Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA), un pas important în lupta împotriva pandemiei care ar putea permite ca milioane de pacienţi să aibă acces la un tratament, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Această autorizaţie oferă un nou instrument pentru a combate COVID -19 într-un moment crucial al pandemiei, unde apar noi variante'', a salutat un oficial al FDA, Patrizia Cavazzoni, potrivit unui comunicat.

Acest medicament antiviral poate fi administrat pacienţilor cu risc crescut care au vârsta de peste 12 ani, precizează FDA.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. III. A păcii vindecare prin cuvânt

    Strivită lume sub molima cu dinți, 

    Din a Thebei inimă străbună, 

    Coroana regilor, dusă-i prin minciună, 

    Vândută, cu greu, doar pe doi arginți. 

    Pe apa Nilului Zeița bună 

    Torent magnet viu de lacrimi, ruine, 

    Stropesc cu plasmă de pace spre bine, 

    Vindecare adu Thoth, de pe lună! 

    Și Zeița soarbe cuvinte supte 

    Din labirint, ieșirea-nsângerată 

    Ale Viselor vii zăbrele-s rupte, 

    Cuvintele de zei nu ne sunt supte. 

    Zboară zeește înspre vreodată

    Lumina lumeștii păci nu-i moartă. 

    matrix :))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro