Băncile centrale nu reuşesc nici măcar aparenţa stabilităţii financiare

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 octombrie 2015

Preşedintele organizaţiei Grupului celor Treizeci este Jean-Claude Trichet, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene.

Preşedintele organizaţiei Grupului celor Treizeci este Jean-Claude Trichet, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene.

CĂLIN RECHEA

Ridicarea în slăvi a băncilor centrale şi a "puterii" lor de a curma recesiunea, prin simpla reducere a dobânzilor şi prin relaxarea cantitativă, s-a dovedit, în cele din urmă, la fel de lipsită de acoperire precum "banii" pe care îi tipăresc şi "administrează".

Avertismentele din anii anteriori, mai ales cele venite de la BIS (Bank for International Settlements), considerată "banca băncilor centrale", nu au fost luate în seamă.

Acum "goliciunea împăratului" a devenit aşa de evidentă, încât nimeni nu o mai poate trece cu vederea, nici măcar cele mai importante publicaţii financiare internaţionale sau agenţii de ştiri.

Cel mai strident caz de "goliciune" se manifestă la nivelul Federal Reserve, banca centrală americană fiind incapabilă să treacă la normalizarea politicii monetare, cu toate că aparenţele indicau ieşirea celei mai mari economii din lume de sub spectrul recesiunii.

Ei bine, spectrul a revenit, iar mijloacele de stimulare monetară nu mai există, cu excepţia unor eventuale noi programe de relaxarea cantitativă.

Din păcate, o nouă iteraţie a renumitei QE nu mai este însoţită de aşteptări optimiste, ci de o mare teamă, după cum se arată într-o analiză recentă a Grupului celor Treizeci (G30), despre importanţa lecţiilor crizei pentru băncile centrale ("Fundamentals of Central Banking: Lessons from the Crisis", http://group30.org/rpt_68.shtml).

Grupul celor Treizeci, înfiinţat în 1978, este o organizaţie privată nonprofit formată din reprezentanţi de seamă ai sectorului public şi privat, precum şi din mediul academic, conform prezentării de pe site-ul instituţiei, iar misiunea sa este "elaborarea soluţiilor pentru îmbunătăţirea stabilităţii economice şi financiare". Preşedintele organizaţiei este Jean-Claude Trichet, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, iar preşedinte de onoare este Paul Volcker, fost preşedinte al Federal Reserve în anii "80.

În studiu se arată că "reacţiile extrem de viguroase ale marilor bănci centrale" au avut ca scop "restaurarea stabilităţii financiare", dar şi "stimularea cererii agregate". În ceea ce priveşte primul obiectiv, se apreciază că "a fost atins în mare măsură", însă "redresarea economică a fost împiedicată de nivelul ridicat al datoriilor şi dezechilibrele din perioada premergătoare crizei".

De ce nu au funcţionat programele de stimulare la parametrii promişi? Din cauza "incertitudinii neobişnuite cu privire la viitorul politicilor fiscale şi monetare", după cum se mai arată în studiul G30. Mai mult, incertitudinea poate fi "accentuată de politici fără precedent, care ar putea fi considerate drept acte disperate".

Da, stimaţi cititori, acesta este stadiul în care s-a ajuns după atâţia ani de dobânzi zero şi relaxare cantitativă: o lume căreia a ajuns să-i fie frică de ziua de mâine, din cauza unei poveri nesustenabile a datoriilor publice şi private. O lume în care apar, de nicăieri, noi taxe şi impozite nejustificate sau chiar "bani din elicopter", totul în numele salvării unui sistem economic profund instabil.

Analiza de la G30 mai arată că, deşi "lunga perioadă de condiţii monetare ultrarelaxate nu a generat presiunile inflaţioniste aşteptate de mulţi", ea "ar fi putut contribui la alocarea defectuoasă a resurselor reale din economie, reducînd astfel producţia potenţială şi determinând creşteri nesustenabile ale preţurilor activelor financiare".

Dacă nu s-ar fi ştiu numele celor din organizaţie, care include numeroşi bancheri centrali, foşti şi actuali, conducători ai unor mari bănci internaţionale şi nume cunoscute din mediul academic, am fi crezut că organizaţia a fost "infiltrată" şi "deturnată" de la scopurile ei nobile de "rebeli" ai Şcolii Austriece de Economie (n.a. lista membrilor este la pagina 75 a raportului).

Din nefericire, "aceleaşi forţe nedorite au fost importate şi de economiile emergente", după cum se mai arată în analiza G30, iar părăsirea acestui cadru monetar, generalizat la nivel global, pare acum imposibilă.

"Majoritatea opiniilor par să indice necesitatea abandonării politicilor monetare actuale", însă "evaluarea unor scenarii posibile de ieşire arată îngrijorări majore cu privire la stabilitatea economică ulterioară", se mai precizează în analiză. Una dintre problemele majore o reprezintă datoriile foarte mari, "care nu vor putea fi plătite în anumite cazuri". În aceste condiţii, "poziţia naturală implicită este menţinerea status-quo-ului".

Dar până când mai poate fi susţinută o structură aşa de fragilă, mai ales că au apărut primele semnale referitoare la creşterea instabilităţii financiare?

Acest fenomen sigur nu reprezintă o surpriză pentru membrii G30, al căror raport mai arată că "politicile urmate de băncile centrale de la începutul crizei au contribuit esenţial la restaurarea unei aparenţe a stabilităţii financiare".

Adică după trilioane tipărite, nici măcar aparenţele nu au fost salvate cu adevărat? Da, pentru că "transformarea aparenţelor în realitate presupune rezolvarea problemei fundamentale a datoriilor foarte mari".

Concluzia autorilor raportului este aceea că băncile centrale nu pot restabili singure sănătatea sistemului economic şi financiar, fiind nevoie de "acţiunea guvernelor pentru rezolvarea finală a crizelor".

Din păcate, acţiunile guvernelor şi ale băncilor centrale din perioada premergătoare crizei au fost factorii determinanţi ai problemelor actuale, iar recomandările din studiul Grupului celor Treizeci arată că, la nivelul autorităţilor, nimeni nu a învăţat lecţiile crizei.

Albert Einstein spunea odată că "nu putem rezolva problemele folosind acelaşi tip de gândire utilizat atunci când le-am creat". Se pare că autorităţile de astăzi doresc să-l contrazică şi să demonstreze că datoriile imposibil de rambursat nu sunt o piedică de netrecut.

Pentru un alt fel de gândire şi o altă paradigmă a dezvoltării nu există, deocamdată, nici curaj şi nici voinţă.

"Politicile urmate de băncile centrale de la începutul crizei au contribuit esenţial la restaurarea unei aparenţe a stabilităţii financiare".

Studiul G30, "Fundamentals of Central Banking: Lessons from the Crisis"

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Excelent articol!

    Toată această zbatere inutila a băncilor centrale si a eminenților economiști nu se poate sa nu te ducă cu gandul ca exista, totusi, niste indivizi atotputernici care, din umbra, cu complicitatea incostienta, a bancherilor, nu numai ca profita de pe urma crizei, dar o si provoacă si o întrețin!

    Se pare ca exista indivizi care s-au îmbogățit enorm in urma acestei crize financiare fara sfarsit si care n-au niciun interes ca ea sa se termine. 

    1. ce dracu' cautati voi in economia capitalita? exact aceleasi critici pertinente citeam in ,,lumea,, , te zdrobeau , aratau ce putred e totul in capitalism. si totusi oamenii au virat in alta parte decat unde doreau scriitorii de articole, chiar daca au ramas oarecum in fundul gol

      Omule, pune mana pe carte

      Pe vremea cand citeai tu "Lumea" erau politicieni de mare anvergura si in vest si in est.

      Acestia nu erau incalecati inca de marea finanță mondiala. 

      Nicio banca nu era prea mare sa cada.

    "Băncile centrale nu reuşesc nici măcar aparenţa stabilităţii financiare", spune autorul. 

    Dar impresia generala este ca nici nu se mai obosesc sa incerce asta! 

    Să sperăm ca sistemul va rezista încă o perioadă.dacă nu se termina cu război ca de obicei.nimic nu mai are sens citem undeva zilele trecute ca deutsche bank are expunere pe derivate de 75trilioane.doamne dumnezeule cine le a dat ăstora atât de multă putere! To big to fail a distrus capitalismul

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9149
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.8944

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb