BNR a urcat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul anului

G.U.
Bănci-Asigurări / 9 august 2021

BNR a urcat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul anului

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări realizate astăzi de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, informează Agerpres.

"După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută. Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%", a precizat Mugur Isărescu.

Faţă de prognoza anterioară, estimarea pentru finalul acestui an este în creştere cu 1,5 puncte procentuale, iar cea pentru finalul anului mai mare cu 0,4 puncte procentuale.

Guvernatorul BNR a menţionat că "nu suntem singurii", şi că "nu ne putem decupla de lume", iar scenariul prezentat nu este deloc "apocaliptic".

"Este rezonabil faţă de ce se întâmplă în lume. Când ai inflaţia în Statele Unite 5,4%, în Ungaria în jur de 5,3%, în Polonia 5%.... şi în Germania, ţara stabilităţii preţurilor şi a unei inflaţii scăzute, istoric după Al Doilea Război Mondial, inflaţie de 3,1%. În acest context prognozele noastre sunt, să le numesc, rezonabile. Trebuie însă acţionat din vreme ca ele şi mai ales creşterile de preţuri administrate să nu se ducă în runda a doua. Adică să strice anticipaţiile şi să se încadreze în decizii privind preţurile la nivelul întreprinderilor", a afimat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a menţionat că jumătate din inflaţia de 5% este din preţuri administrate pe care Banca Centrală nu are posibilitatea să le controleze.

"Nu poţi să te baţi cu creşterea preţurilor la electricitate mărind rata dobânzii. Deci scopul nostru când facem, întărim politica monetară, este să descurajăm alte creşteri de preţuri şi să ducem creşterea economică în limita în care poate economia să echilibreze cererea cu oferta", a spus Mugur Isărescu.

Acesta a declarat că poate să apară întrebarea de ce BNR nu a majorat dobânda de politică monetară şi a precizat că există o secvenţialitate în a întări politica monetară. Mugur Isărescu a mai precizat că banca centrală nu mai cumpără titluri de stat de mai multe luni şi tot de câteva luni BNR sterilizează excesul de lichiditate, notează sursa citată.

"Cu alte cuvinte, înainte de a spune vor creşte dobânzile, noi am spus şi spunem şi acum dobânzile nu mai scad. Ciclul de scădere a dobânzilor în România s-a oprit şi pe urmă vom lua şi deciziile următoare în funcţie de ce se va întâmpla şi ce vedem în Europa şi în lume", a mai explicat guvernatorul BNR.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cum inflatia reala este de 15-20%, dupa cum multi analisti o recunosc in privat si nu in mass- media(pt ca ar fi in contradictie cu prognoza oficiala si s-ar supune criticilor celor care sustin cifrele oficiale), iar dobanda la depozite este 1,25%, aceasta BANR(Banca AntiNationala a Romaniei) are ca scop principal, devalorizarea accelerata a economiilor romanilor si saracirea lor imediata.

    In linie cu primul comentariu de mai sus, inflatia reala se vede in cifra de afaceri cu amanuntul.

     

    "Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, a înregistrat o majorare pe ansamblu cu 13,4% datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+21,4%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+14,7%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,9%)." 

     

    Este evident ca romanii nu au cumparat mai mult, lucru care se vede din mancare si bautura unde cifra de afaceri a crescut in termeni nominali din motive de inflatie (cel putin 3% pe primele sase luni).

    Deci, inflatia pe primele sase luni este de doua cifre, ma tem. Ceea ce, daca se mentine trendul, duce la o inflatie de cel putin 15% la final de an. Grotesc, BNR, esti o institutie golaneasca. Mareste dobanzile. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb