Papa Leon al XIV-lea lansează unul dintre cele mai ferme apeluri ale sale privind necesitatea acţiunii climatice, în timp ce negocierile ONU privind clima intră în faza finală la Belem, în Brazilia. Într-un mesaj adresat bisericilor din emisfera sudică şi publicat de Vatican, Suveranul Pontif denunţă absenţa „voinţei politice” din partea unor lideri mondiali, avertizând că fereastra pentru limitarea încălzirii globale se închide rapid.
Papa descrie Amazonul drept un teritoriu aflat sub o presiune climatică extremă, „un simbol viu al Creaţiei care are nevoie urgentă de protecţie”. Mesajul său subliniază gravitatea fenomenelor meteorologice tot mai violente, pe care le pune pe seama crizei climatice: inundaţii, secete, furtuni şi valuri de căldură fără precedent. Pentru o treime din populaţia planetei, spune acesta, vulnerabilitatea climatică este deja o realitate cotidiană. „Pentru aceşti oameni, schimbările climatice nu sunt o ameninţare îndepărtată. A le ignora înseamnă a nega umanitatea noastră comună”, notează Papa.
În contextul divergenţelor dintre state la negocierile climatice, Papa Leon reiterează urgenţa reducerii emisiilor astfel încât încălzirea globală să fie menţinută sub pragul de 1,5 grade Celsius. El apără Acordul de la Paris - document din care Statele Unite au anunţat, pentru a doua oară, retragerea sub preşedintele Donald Trump - şi îl numeşte „cel mai eficient instrument” disponibil pentru protejarea planetei. Suveranul Pontif deplânge lipsa de acţiune a unor lideri globali, fără a-i nominaliza, subliniind că problema nu este lipsa soluţiilor, ci absenţa acţiunii politice decisive. Papa cere statelor să transmită „un semnal clar lumii”: angajament neclintit pentru Acordul de la Paris şi pentru cooperare climatică. În opinia sa, doar o reacţie coordonată poate duce la sisteme economice mai echitabile şi mai reziliente în faţa crizelor climatice.
Leon al XIV-lea, primul papă american, cunoscut pentru activitatea sa de misionar în Peru timp de două decenii, s-a remarcat încă de la începutul pontificatului prin mesaje ferme privind protecţia mediului. Vocea sa reia temele enunţate de Papa Francisc în enciclica „Laudato Si'”, document care marchează recent zece ani de la publicare şi care este considerat un reper în etica ecologică a Bisericii Catolice.
Apelul Papei a fost imediat salutat de Simon Stiell, şeful ONU pentru climă, care a vorbit despre „un mesaj puternic”, capabil să mobilizeze decidenţi şi comunităţi. „Cuvintele sale ne încurajează să alegem speranţa şi acţiunea”, afirmă Stiell, subliniind impactul deja resimţit de milioane de oameni afectaţi de fenomene meteorologice extreme.



















































Opinia Cititorului