"Bombardier" vinde 30% din divizia de trenuri către un fond de pensii din Quebec

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 noiembrie 2015

Producătorul canadian de avioane şi trenuri "Bombardier" Inc. a fost obligat joi, pentru a doua oară în ultimele luni, să revină în provincia sa de origine, pentru o infuzie de lichidităţi, anunţând vânzarea a 30% din operaţiunile feroviare către fondul public de pensii din Quebec, pe 1,5 miliarde de dolari.

În schimbul banilor, fondul (Caisse de dépôts et placement du Quebec) va avea un cuvânt de spus în board şi obţine promisiunea că va beneficia de cel puţin 9,5% - venituri anuale - din cota de 30% pe care o va deţine la un nou holding, "BT Holdco".

Dacă "Bombardier Transportation" nu se va redresa, fondul îşi poate creşte deţinerea până la 42,5%, în cinci ani. Dacă se redresează, fondul îşi va reduce participaţia.

"Bombardier" are opţiunea să răscumpere deţinerea fondului după trei ani.

Intervenţia fondului canadian vine după ce, potrivit unor surse, conglomeratul german "Siemens" AG şi grupul "Bombardier" au negociat, în iulie, fuziunea diviziilor lor feroviare. Acestea spuneau că, atunci, discuţiile erau în fază incipientă, iar tranzacţia era departe de a fi garantată.

"Bombardier" a discutat şi cu alţi posibili parteneri fuziunea diviziei feroviare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb