BRD a aprobat 30 de credite ipotecare prin programul Prima Casă, alte 30 de împrumuturi fiind în curs de avizare la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, media unui credit cerut la BRD fiind de 40.000 euro, a declarat, pentru NewsIn, directorul comercial pe reţea, Lucian Cojocaru.
"Avem aproximativ 4.000 cereri de credit procesate în sistemul de scoring pentru 9.000 de clienţi care şi-au arătat interesul faţă de program. Din acestea, circa 1.000 de cereri sunt demarate efectiv în diverse faze de procesare, iar 60 sunt deja avizate sau în curs de avizare la FNGCIMM", a spus Cojocaru.
El a precizat că BRD va solicita suplimentarea plafonului aprobat de FNGCIMM, în cazul în care banca va epuiza suma deja aprobată de Fond.
"În ritmul de astăzi am putea epuiza plafonul în câteva luni şi evident că vom solicita redistribuiri, dacă este cazul. Oricum, ştiu că Fondul are un mecanism de redisribuire din trei în trei luni", a menţionat Cojocaru.
FNGCIMM a alocat un plafon de 171 milioane euro pentru creditele acordate de BRD prin programul Prima Casă.
În cadrul programului guvernamental "Prima Casă" au depus iniţial oferte 20 de bănci: BCR, BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Românească, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Unicredit Ţiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank şi Garanti Bank.
Ulterior, ING Bank a anunţat că renunţă să mai participe la program şi că va lansa în această vară un produs similar celor din "Prima Casă", în limita a 80.000 de euro pentru fiecare împrumut.
Plafonul stabilit de guvern pentru creditele date prin "Prima Casă" este de un miliard euro, iar fiecărei bănci i-a fost alocată o limită a volumului împrumuturilor în sistem pro-rata, în funcţie de oferta depusă iniţial















































