Business Outlook ajunge la Braşov: liderii mediului de afaceri şi ai instituţiilor publice, reuniţi pentru competitivitate, investiţii şi dezvoltare regională

L.B.
Miscellanea / 1 octombrie, 10:39

Business Outlook ajunge la Braşov: liderii mediului de afaceri şi ai instituţiilor publice, reuniţi pentru competitivitate, investiţii şi dezvoltare regională

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA şi IMM Braşov organizează, cu susţinerea Primăriei Municipiului Braşov, o nouă ediţie a proiectului naţional Business Outlook - Împreună pentru viitor, dedicată dialogului dintre mediul de afaceri, autorităţi şi liderii economiei, conform comunicatului de presă emis de PEFA. Evenimentul va avea loc în data de 5 octombrie 2026, începând cu ora 10:00, la Cinema Modern Braşov, şi va aduce în prim-plan trei teme esenţiale pentru economia regională şi naţională: competitivitate, investiţii şi dezvoltare regională.

Andreea Negru, preşedinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri - PEFA, subliniază rolul cooperării dintre mediul privat şi instituţiile publice: „Competitivitatea unei economii nu se construieşte individual, ci prin încredere, investiţii şi capacitatea de a pune la aceeaşi masă mediul de afaceri, administraţia şi comunităţile locale. Prin proiectul national Business Outlook 2026 ne dorim să construim exact acest spaţiu de dialog. Braşovul este unul dintre polii economici importanţi ai României, cu industrie puternică, antreprenoriat, capital uman şi potenţial real de investiţii. Cred într-un leadership economic care nu doar identifică problemele, ci aduce oamenii împreună pentru a construi soluţii.”

La rândul său, Lorena Stoian, prim-vicepreşedinta PEFA, evidenţiază necesitatea unui mediu economic predictibil, care să susţină dezvoltarea companiilor: „Antreprenorii au nevoie de predictibilitate, acces la finanţare, infrastructură şi politici publice conectate la realitatea economică. Dezvoltarea regională înseamnă să valorificăm avantajele fiecărei comunităţi şi să creăm condiţiile pentru ca investiţiile şi companiile locale să genereze valoare pe termen lung. Business Outlook este despre conectarea ideilor, resurselor şi oamenilor care pot transforma potenţialul economic în dezvoltare concretă.”

Business Outlook Braşov reuneşte reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, lideri ai organizaţiilor patronale, companii, sectorul financiar-bancar şi profesionişti din domenii strategice, într-un dialog aplicat despre provocările economice actuale şi despre soluţiile necesare pentru accelerarea dezvoltării.

Pentru Alina Paul, preşedinta IMM Braşov, dezvoltarea regională trebuie construită pornind de la nevoile reale ale antreprenorilor şi de la avantajele competitive ale Braşovului: „Braşovul are toate premisele pentru a-şi consolida poziţia de pol economic regional. Pentru ca acest potenţial să se transforme în creştere economică sustenabilă, este nevoie de o colaborare constantă între mediul privat şi administraţia publică. Prin Business Outlook aducem împreună vocile relevante ale economiei pentru a discuta concret despre ce putem face mai bine şi despre proiectele care pot genera dezvoltare, locuri de muncă şi competitivitate.”

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb