Cel puţin 11 persoane au murit într-un incendiu la o uzină din Moscova

Ioana Dogaru
Internaţional / 31 ianuarie 2016

Cel puţin 11 persoane au murit într-un incendiu la o uzină din estul Moscovei, ucise în urma prăbuşirii acoperişului, au anunţat duminică autorităţile, relatează AFP.

"Potrivit anchetatorilor, o zonă de 3.000 de metri pătraţi a luat foc într-una dintre clădirile industriale de pe strada Stromînka, provocând prăbuşirea acoperişului", a precizat într-un comunicat secţia locală a Comisiei de anchetă.

"Au fost găsite 11 cadavre după ce incendiul a fost stins", a adăugat aceeaşi sursă.

Victimele ar fi muncitori imigranţi angajaţi ai uzinei, potrivit agenţiile de presă ruse.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat într-o primă etapă că nu există victime, însă ulterior anchetatorii au anunţat descoperirea unor trupuri neînsufleţite la faţa locului.

Nu se cunosc deocamdată cauzele incendiului izbucnit sâmbătă seară, care nu a putut fi stins decât după cinci ore, au mai spus anchetatorii, potrivit AFP.

Comisia de anchetă a anunţat duminică deschiderea unei investigaţii penale pentru a stabili dacă a fost vorba de un incendiu accidental sau de unul intenţionat, aminteşte Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0951
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5919
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8974
Gram de aur (XAU)Gram de aur659.4329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb