Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău (BRGV) anunţă, într-un comunicat remsi redacţiei, operaţionalizarea unui nou serviciu integrat de colectare şi analiză a datelor de mediu, prin instalarea unui sistem meteo de înaltă performanţă: iMetos IMT300 USW + Sentek Drill&Drop 60 cm. Potrivit cercetătorilor buzoieni este vorba despre trei unităţi de monitorizare care sunt deja funcţionale pe platforma experimentală a BRGV Buzău. Concret, la Buzău a fost operaţionalizată o staţie în spaţiu protejat (seră) şi două staţii în câmp deschis (zonă neacoperită).
”Începând cu luna iulie 2025, Banca de Resurse Genetice Vegetale - Buzău pune în funcţiune un sistem meteo de înaltă precizie, capabil să colecteze şi să transmită în timp real date esenţiale despre: temperatură, umiditate, precipitaţii, presiune atmosferică, radiaţie solară, salinitatea solului şi multe altele”, au anunţat pe 1 iulie cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice şi Vegetale Buzău.
Cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice şi Vegetale Buzău au subliniat faptul că în contextul intensificării schimbărilor climatice a crescut şi nevoia de monitorizare precisă a condiţiilor agro-meteorologice, date la care acum agricultorii din România vor avea acces gratuit.
”Datele obţinute sunt colectate, procesate şi puse la dispoziţia publicului în mod gratuit, prin intermediul platformei online a Băncii, contribuind la o înţelegere aprofundată a comportamentului plantelor în raport cu factorii de mediu şi sprijinind fermierii şi instituţiile din întreg bazinul legumicol Buzău”, au anunţat cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice şi Vegetale Buzău.
Sursa citată precizează:
„Cei care au implementat acest sistem au precizat că integrarea acestor echipamente susţine direcţiile esenţiale ale instituţiei, respectiv
cercetare aplicată în condiţii de microclimat controlat şi necontrolat, observarea reacţiilor plantelor în timp real, în contextul schimbărilor climatice, monitorizarea riscului de apariţie a bolilor şi dăunătorilor, pe baza indicatorilor meteo, colectarea şi analiza comparativă între spaţiile protejate şi câmpul deschis, protejarea şi studierea habitatelor naturale, cu accent pe zona Crângul Buzăului - un ecosistem urban semnificativ pentru biodiversitate şi recreere”.
Dr. ing. Costel Vînătoru, Director BRGV Buzău, a declarat: „Pentru orice institut de cercetare agricolă, existenţa unui sistem meteo avansat nu mai este opţională, ci devine o componentă esenţială în demersul ştiinţific. Schimbările climatice influenţează dramatic fenologia plantelor, iar numai prin monitorizare continuă putem înţelege adaptabilitatea speciilor sau putem interveni cu soluţii precise, atunci când semnalul biologic o cere. Datele generate de aceste staţii ne ajută să descifrăm nevoile reale ale plantelor, să evităm riscuri fito-patologice şi să punem ştiinţa în slujba unui viitor agricol durabil. Prin implementarea acestor staţii meteo performante, Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău face un pas esenţial în direcţia unei cercetări climatice aplicate, bazată pe date obiective, contextualizate şi accesibile. Corelarea riguroasă dintre dinamica vremii, condiţiile pedoclimatice şi răspunsul biologic al plantelor devine nu doar posibilă, ci şi fundamentul ştiinţific al unor decizii durabile în agricultură şi în conservarea biodiversităţii”.
Aceeaşi sursă mai menţionează:
„Sistemul de monitorizare instalat la BRGV Buzău, model iMetos IMT300 USW cu sondă Sentek Drill&Drop de 60 cm, dispune de o rază de acoperire de până la 10 kilometri pentru indicatorii meteorologici generali. În ceea ce priveşte cantitatea şi distribuţia precipitaţiilor, precizia estimărilor este garantată pe un areal de maximum 5 kilometri, în acord cu specificul microclimatic local.
Unitatea centrală de colectare şi procesare a datelor - dataloggerul - este echipată cu intrări dedicate pentru mai multe tipuri de senzori: unul pentru viteză vânt, unul pentru umiditatea frunzei, un pluviometru, un contor de apă (reed) şi două intrări hygroclip pentru monitorizarea temperaturii şi umidităţii relative a aerului. De asemenea, sunt disponibile cinci intrări digitale cu recunoaştere automată a senzorilor. Sistemul suportă o reţea extinsă de până la 600 de senzori activi, fiind complet configurabil din punct de vedere al intervalului de măsurare, al factorilor de scalare şi al setărilor de alertă automată în cazul depăşirii unor praguri programate.
Transmisia datelor este asigurată prin tehnologii multiple - GPRS, HSDPA, UMTS, WiFi, LTE class 1 şi LTE class M -, iar arhitectura platformei permite integrarea facilă cu alte sisteme externe prin acces API. Platforma de operare este deschisă şi flexibilă, oferind utilizatorului control extins asupra programării şi interpretării datelor.
Echipamentul este dotat cu un set complex de senzori de precizie: senzor ultrasonic pentru viteză şi direcţie a vântului (cu o plajă de 0.12-40 m/s şi precizie de ±1%), senzori pentru temperatura aerului (în intervalul -50°C...+100°C, cu precizie ±0.1°C), pentru umiditate relativă (0-100%, precizie ±0.5% RH), pentru precipitaţii (cu o capacitate de 0-720 mm/h şi sistem de încălzire integrat), precum şi pentru radiaţia solară (interval 0-2000 W/m²) şi presiunea atmosferică (0-1150 mbar, precizie ±0.1%). În plus, staţia este dotată cu senzor de umiditate pentru frunză, cu un timp de reacţie de 10 ms.
Monitorizarea stării solului este realizată printr-un sistem vertical de senzori amplasaţi din 10 în 10 cm, acoperind şase niveluri de adâncime. În total, sunt instalaţi 60 de senzori care măsoară temperatura, umiditatea (cu o rezoluţie de 1:10.000) şi salinitatea (rezoluţie de 1:6.000), cu o precizie de 0.3°C pentru temperatura solului. Această granularitate permite analiza fină a profilului pedologic şi a condiţiilor de dezvoltare a rădăcinilor pe verticala solului.
Staţiile sunt echipate cu carcasă durabilă cu protecţie IP66, ecranată împotriva radiaţiei solare, montată pe un stâlp din oţel inoxidabil cu înălţime reglabilă între 2.5 şi 3 metri. Configuraţia fizică include cabluri pentru conectare, braţe laterale pentru senzori şi adăposturi speciale pentru protecţia senzorilor de temperatură şi umiditate”.
BRGV concluzionează: „Din punct de vedere software, sistemul beneficiază de o interfaţă intuitivă pentru citirea şi stocarea datelor, afişarea parametrilor istorici, precum şi pentru vizualizarea prognozelor meteorologice pe termen scurt şi mediu (3 şi 7 zile). Memoria internă este de tip nevolatil, cu o capacitate de 8MB, suficientă pentru stocarea continuă a datelor timp de minimum 7 zile, în caz de întreruperi de comunicare. Alimentarea este asigurată de un acumulator reîncărcabil care permite funcţionarea autonomă a sistemului pentru o perioadă de cel puţin 14 zile, chiar şi în condiţii de lumină solară redusă sau absentă, în intervalul de temperatură -30°C până la +60°C”.
Opinia Cititorului