China insistă că nu este parte a războiului din Ucraina

T.B.
Internaţional / 19 august, 11:48

China insistă că nu este parte a războiului din Ucraina

China a reiterat marţi că nu este parte directă în războiul din Ucraina şi a subliniat că singura ieşire posibilă din conflict trece prin "dialog şi negociere", în timp ce a apărat poziţia Beijingului, care de la început a fost "obiectivă şi imparţială", orientată spre promovarea păcii, informează EFE.

Într-o conferinţă de presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, a amintit că "nu China este cea care a creat criza din Ucraina, şi nu (China) este o parte direct implicată" în conflict şi a dat asigurări că, încă din prima zi, ţara a menţinut "o poziţie coerentă şi clară în favoarea dialogului şi a discuţiilor de pace."

Ea a adăugat că preşedintele Xi Jinping a subliniat necesitatea respectării a patru principii: suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor, principiile Cartei ONU, preocupările legitime de securitate ale fiecărei părţi şi sprijinirea oricăror eforturi ce favorizează soluţionarea paşnică, principii care au astăzi "o semnificaţie chiar mai aplicabilă", conform sursei citate.

Mao Ning a răspuns astfel la întrebările despre ultimele desfăşurări diplomatice după întâlnirea de luni de la Casa Albă între preşedintele american, Donald Trump, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi mai mulţi lideri europeni, aceştia din urmă menţionând că Putin şi Zelenski ar putea avea o întâlnire "în termen de două săptămâni", deşi au avertizat că înainte ar trebui să se ajungă la un armistiţiu.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez a evitat să comenteze pe marginea ipotezelor formulate în conferinţa de presă, precum posibilitatea ca întâlnirea să aibă loc în China - dat fiind că preşedintele Putin intenţionează să călătorească în această ţară în septembrie pentru summitul OCS şi evenimentele de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial - sau despre eventualele garanţii de securitate într-un viitor acord de pace, limitându-se să sublinieze că între preşedintele Xi Jinping şi liderul rus Vladimir Putin comunicarea este "fluidă şi deschisă".

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Trump ne-a spus tuturor clar facind referire la noile tehnologii militare occidentale .Nici nu vreau sa stiti. A dat apoi un mic exemplu in Iran .Netanyahu zice si el : daca doream „armaghedon” realizam totul in 15 minute .

    1. Armaghedon pot face și alții, lista este mare.

      la fel ca cioroii indieni, galbejitii sunt profitori ai razboiului ,cumpara petrol ieftin din rusia si vand echipamente militare, componente ,combustibili pentru rachete si drone, soldati si asistenta tehnica , cand sunt ucisi sau luati prizoneri se fac ca ploua

    China nu e parte a razboiului, ei doar ajuta rusnacii!

    1. Bravo lor, parteneri de încredere !

      Cand ajuti criminali sa omoare , e alta denumire , nu partener, complice eventual.

      Ia vezi în israel !

      Ce suprafata are Israel shi ce suprafata are Rusia? Ce resurse are Israel shi ce resurse are Rusia?

    jos palaria China daca sustine Rusia, face ce trebuie,

    că zebelitul e (a fost, acum nu mai e ca le a facut greata la toti) ajutat de 32+ tari NATO si tot degeaba, si a batut Putin joc de toti 

    1. Astăzi îți meriți salariul.

      Să treci pe la caserie și să ridici 2 ruble. 

    China isi vede de interese, ce latra cainii turbati o face sa rada, importa cantitati imense de hidrocarburi de la Rusia asa ca Putin incaseaza la greu mai departe,

    plus ca exporta in Rusia o gramada de chestii despre care nu trebuie sa stie toti debilii 

    1. Aha, de aia nu stii

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0716
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3253
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4314
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8432
Gram de aur (XAU)Gram de aur502.5817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb