Noile reguli fiscale impuse de autorităţile chineze pentru trusturile offshore au declanşat o cursă contra cronometru în rândul celor mai bogaţi cetăţeni ai ţării, care încearcă să îşi calculeze obligaţiile fiscale şi să găsească lichidităţi pentru plata acestora, transmite CNBC.
Ministerul chinez al Finanţelor şi autoritatea fiscală au stabilit că trusturile offshore vor fi taxate cu 20% în aproape toate etapele existenţei lor, de la constituire până la distribuirea profiturilor şi lichidare, notează publicaţia. Familiile au termen până la 22 octombrie să declare şi să achite taxele aferente activelor transferate în astfel de structuri începând cu anul 2023, în condiţiile în care întârzierile pot atrage penalităţi, conform sursei citate.
Noile reguli au generat un val de solicitări către firme de avocatură, bănci private şi administratori de trusturi din Hong Kong şi Singapore, principalele centre financiare utilizate de investitorii chinezi, transmite CNBC. Mulţi clienţi încearcă să afle dacă sunt afectaţi, cât vor avea de plată şi cum pot achita taxele înainte de expirarea termenului de graţie, timp în care unele familii analizează deja vânzarea unor active pentru a obţine lichidităţile necesare, notează publicaţia.
Activele administrate prin trusturi în Hong Kong au ajuns la 5.200 de miliarde de dolari Hong Kong, adică aproximativ 667 de miliarde de dolari SUA, în 2023, peste jumătate dintre investiţii fiind legate de China continentală şi Hong Kong, conform agenţiei de presă. Singapore, Insulele Virgine Britanice şi Insulele Cayman sunt, de asemenea, destinaţii preferate pentru administrarea averilor familiilor chineze cu patrimonii ridicate, transmite sursa citată.
Obligaţiile fiscale ar putea determina unii investitori să vândă participaţii listate la bursele din Hong Kong şi China pentru a obţine numerar, notează publicaţia. „Perioada de conformare de 90 de zile ar putea provoca reduceri temporare ale participaţiilor unor mari acţionari”, a spus Xiangrong Yu Economist Citigroup, în timp ce alţi analişti consideră că presiunea asupra pieţei bursiere va fi limitată şi nu va declanşa un val amplu de vânzări, conform sursei citate.
Noile reguli apar în contextul în care autorităţile chineze încearcă să compenseze scăderea veniturilor din vânzarea terenurilor şi intensifică verificările asupra activelor deţinute în străinătate, transmite CNBC. Trusturile offshore rămân utile pentru protecţia patrimoniului şi planificarea succesiunii, însă nu mai pot fi folosite ca instrumente eficiente de optimizare fiscală, notează publicaţia.















































Opinia Cititorului