CNBC: Preţurile alimentelor reprezintă principala preocupare financiară pentru 90% dintre americani

A.M.
Internaţional / 6 august, 07:30

CNBC: Preţurile alimentelor reprezintă principala preocupare financiară pentru 90% dintre americani

Creşterea costului vieţii reprezintă principala provocare pentru mobilitatea economică a americanilor, iar preţurile alimentelor constituie cea mai mare preocupare, potrivit unui raport realizat de McKinsey Institute for Economic Mobility şi W.K. Kellogg Foundation, transmite CNBC.

Sondajul derulat în rândul a 30.000 de persoane din toate categoriile de venituri arată că 90% dintre respondenţi consideră preţurile alimentelor şi ale produselor alimentare drept cea mai importantă sursă de presiune financiară, înaintea costurilor cu locuinţa sau sănătatea.

„Deşi oamenii resimt economia în mod diferit, există un sentiment comun că scumpirea costului vieţii face tot mai dificil progresul financiar”, a declarat John-Paul Julien, partener McKinsey.

Un studiu separat al Urban Institute arată că numeroase familii au apelat în 2025 la carduri de credit sau economii pentru cumpărarea alimentelor. Astfel, aproximativ 35% dintre adulţi au plătit cumpărăturile cu cardul de credit şi au achitat integral soldul lunar, alţi 20% au plătit doar o parte din datorie, iar 8,7% nu au reuşit nici măcar să achite plata minimă lunară. Specialiştii avertizează că dobânzile la cardurile de credit depăşesc în medie 20% pe an, ceea ce poate transforma rapid cheltuielile curente într-o povară financiară.

Tot mai mulţi americani folosesc şi serviciile de tip „cumpără acum, plăteşte mai târziu” pentru achiziţia alimentelor, aproape unul din zece adulţi apelând la astfel de soluţii de plată în rate pentru cumpărăturile alimentare, iar peste o treime dintre aceştia întârziind cel puţin o plată. Un alt sondaj realizat de LendingTree arată că 29% dintre utilizatorii acestor servicii le folosesc pentru cumpărarea alimentelor, faţă de doar 14% în urmă cu doi ani.

Potrivit Urban Institute, preţurile alimentelor cumpărate pentru consum acasă sunt cu aproximativ 25% mai mari decât în urmă cu cinci ani, ceea ce pune gospodăriile sub o presiune financiară constantă. Deşi dificultăţile sunt mai pronunţate în rândul familiilor cu venituri mici şi medii, cercetarea arată că inclusiv persoane cu venituri ridicate întâmpină probleme în rambursarea datoriilor, ceea ce sugerează că presiunea costului vieţii afectează o categorie largă de consumatori.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2405
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1382
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.2112

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb