CNN: Iranul a tras asupra unui petrolier din Strâmtoarea Ormuz

S.B.
Internaţional / 18 aprilie, 15:01

CNN: Iranul a tras asupra unui petrolier din Strâmtoarea Ormuz

Ambarcaţiuni rapide ale Gărzilor Revoluţionare iraniene au deschis focul asupra unui petrolier care tranzita sâmbătă Strâmtoarea Ormuz, potrivit unui avertisment emis de UK Maritime Trade Operations (UKMTO), relatează CNN.

Organizaţia britanică a precizat că a primit o notificare directă din partea comandantului navei, care a raportat că a fost interceptat de „două ambarcaţiuni ale IRGC”, la aproximativ 20 de mile nautice (circa 30 de kilometri) de coasta Omanului.

Potrivit comandantului, nu a existat niciun avertisment radio înainte ca nava, a cărei identitate nu a fost făcută publică, să fie atacată.

„Petrolierul şi echipajul sunt în siguranţă”, a transmis UKMTO.

Incidentul are loc în contextul în care Iranul a reintrodus restricţii stricte privind tranzitul navelor prin strâmtoare, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că blocada SUA asupra transportului maritim către porturile iraniene va rămâne în vigoare.

„Atât timp cât trecerea navelor cu origine sau destinaţie Iran rămâne ameninţată, statutul Strâmtorii Ormuz va rămâne neschimbat”, a transmis sâmbătă marina Gărzilor Revoluţionare iraniene pe platforma X.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“

Ziarul BURSA

01 iunie
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb